Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secţia ATI a Spitalului de Urgenţă Petroşani a fost închisă din cauza unui focar de COVID-19

Dr. Bogdan Marțian, șeful Secției Chirurgie Generală din Spitalul Clinic Sanador, și Dr. Eugen Mihăilă în timpul unei intervenții efectuate cu sistemul robotic da Vinci Xi

Secţia ATI a Spitalului de Urgenţă Petroşani a fost închisă după ce trei angajaţi au fost confirmaţi cu noul coronavirus, situaţie în care pe secţie nu mai pot fi primiţi, de vineri, alţi pacienţi, informează Agerpres.

Conducerea spitalului a luat decizia ca întreg personalul de pe secţie şi pacienţii care sunt internaţi în zona respectivă să fie testaţi pentru COVID-19, rezultatele fiind aşteptate la sfârşitul săptămânii.

"Am considerat că este mai bine să testăm pe toată lumea, pacienţi şi personal. Până vor veni rezultatele, secţia rămâne închisă. Pacienţii sunt acolo, personalul îşi face treaba echipat corespunzător, dar nu mai putem primi urgenţe sau alţi pacienţi din exterior", a declarat, pentru AGERPRES, managerului spitalului, Alin Vasilescu.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara a început, vineri, o anchetă epidemiologică la spitalul din Petroşani, din primele informaţii apreciindu-se că este vorba despre o transmitere comunitară.

"Se pare că a venit din comunitate, de la o asistentă care preluase virusul. Acum s-a testat întreg personalul, cât şi persoanele aflate în secţia de ATI. Medicii epidemiologi din cadrul DSP Hunedoara s-au deplasat acolo pentru o anchetă mai riguroasă. Secţia nu mai primeşte bolnavi din exterior", a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, Delia Băda.

Spitalul din Petroşani este singura unitate medicală din judeţul Hunedoara în care s-a depistat un focar de COVID-19, în ultimele luni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.