Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secția de chirurgie și blocul operator de la Spitalul Medstar din Constanța au fost închise din cauza unui focar de Covid-19

Facebook
medic doctor spital

Conducerea Clinicii Medicale din Constanţa unde este un focar de Covid-19, după ce nouă angajaţi şi un pacient au fost confirmaţi cu noul coronavirus, a transmis că sunt închise secţia de Chirurgie şi Blocul operator. Ambulatoriul de specialitate şi laboratorul de analize sunt, în continuare, funcţionale deoarece angajaţii acestora nu au intrat în contact cu personalul infectat, relatează News.ro.

Conducerea Medstar General Hospital a transmis, luni seară, un comunicat de presă, legat de cazurile de Covid-19 de la această unitate.

“Primii angajaţi depistaţi pozitiv la virusul SARS-COV2 în urma testării RT-PCR, săptămâna trecută, au fost asistenţi medicali şi infirmiere din Secţia chirurgie şi Bloc operator. Imediat după aflarea primelor rezultate, conducerea spitalului a decis închiderea respectivelor sectoare de activitate şi aplicarea tuturor măsurilor de dezinfecţie şi asepsie recomandate, prin intermediul protocoalelor, de către Direcţia de Sănătate Publică”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează au fost testaţi şi ceilalţi angajaţi care în urma anchetei epidemiologice s-au încadrat în definiţia de contact direct sau contact apropiat faţă de cazurile confirmate.

Conducerea Medstar General Hospital a precizat că ambulatoriul de specialitate şi laboratorul de analize nu au fost afectate.

“Ambulatoriul de specialitate şi Laboratorul de analize sunt, în continuare, funcţionale, cu aplicarea tuturor măsurilor de protecţie care se impun. Personalul acestor două structuri nu a intrat în contact direct cu angajaţii spitalului, aşa cum prevăd şi normele interne, nefiind înregistrat niciun caz suspect sau confirmat în Ambulatoriu sau laborator. În momentul de faţă, toate consultaţiile şi investigaţiile se desfăşoară conform planificărilor existente”, se mai arată în comunicat.

Un focar de Covid-19 a fost declarat la o clinică medicală privată din Constanţa, după ce zece persoane au fost infectate cu Covid-19. Din cele zece persoane, nouă sunt medici, asistenţi şi personal administrativ şi unul este pacient.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.