Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şefa DSP Harghita: 'Am ajuns la cel de-al 1.000-lea deces din cauza COVID, dar cred că sunt şi mai mulţi'

msn.com
deces covid mort decedat spital pacient autopsie

Cel de-al 1.000-lea deces în rândul persoanelor bolnave de COVID-19 a fost înregistrat, joi, în Harghita, dar numărul ar putea fi mai mare, ţinând cont că au fost persoane care au decedat acasă, fără să fie testate sau evaluate medical, a precizat pentru AGERPRES şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Harghita, dr. Tar Gyongyi.

"Am ajuns la cel de-al 1.000-lea deces, înregistrat chiar astăzi (joi - n. r.) în judeţ (...), dar eu cred că sunt şi mai mulţi, în sensul că, totuşi, cei care nu s-au testat şi nu au fost urmăriţi şi au decedat acasă, au fost în toate valurile cazuri, eu sunt convinsă, deşi nu am dovezi, dar din istoriile ulterioare în care mi se spune că: "da, şi mama a fost foarte bolnavă, dar nu am mai dus-o la doctor că şi aşa era în vârstă foarte înaintată sau avea alte boli şi nu am mai testat-o". Deci, aflăm de existenţa unor astfel de cazuri, aşa, pe vorbe, dar pe documente acesta este cel de-al 1.000-lea deces documentat de COVID-19, în Harghita. Şi se poate vedea, în datele demografice, că, din păcate, surplusul acesta, excesul de mortalitate dat de COVID deja se configurează în datele statistice care au fost publicate pentru anul trecut şi 2020", a declarat dr. Tar Gyongyi.

Aceasta a mai arătat că, dintre cei o mie de decedaţi, doar aproximativ 50 au fost vaccinaţi, unii dintre ei nu cu formă completă.

"Vaccinul protejează, evident. Statistica nu minte. Vedem şi cazurile de la ATI şi decesele sunt evident semnificativ mai puţine (în rândul celor vaccinaţi - n.r.). Şi nu în jur de jumi-juma, ci foarte pregnant se vede că cei vaccinaţi nu au făcut forme grave", a precizat şefa DSP Harghita.

Potrivit statisticilor, dintre persoanele care au decedat de COVID-19, cele mai multe erau în vârstă, cu boli asociate, dar au fost şi cazuri de persoane fără probleme de sănătate care au pierdut lupta cu boala.

"În general bătrânii au decedat, cei cu comorbidităţi, dar am avut şi un tânăr cu deficienţe (...), 19 ani, el a fost cel mai tânăr. Am avut şi oameni în toată puterea, care nu ştiau că au boli cronice sau nu s-a aflat despre ei nici ulterior, care fulminant şi în mod inexplicabil au ajuns să fie doborâţi de COVID. Dar nu ne mirăm, pentru că ştim că este o boală gravă. Am văzut formele şi am văzut variantele de virus, că nu toate au acţionat în acelaşi mod, dar toate au avut consecinţe grave", a mai spus dr. Tar.

Aceasta a recomandat, în continuare, vaccinarea, spunând că deja există interes pentru noul vaccin împotriva variantei Omicron.

În legătură cu evoluţia infectărilor cu SARS-CoV-2 în judeţ, şefa DSP Harghita a precizat că se observă instalarea unui platou, în ultima săptămână creşterea numărului de cazuri nemaifiind semnificativă.

Cu toate acestea, există riscul ca numărul să crească, după revenirea harghitenilor din concediu şi după începerea şcolii.

"Nu ştim dacă va începe să scadă în mod real, pentru că se întorc oamenii din concedii şi mai aduc câte ceva şi după aceea începe şcoala, relativ devreme. Şi nu putem anticipa, eu nu m-aş lansa nici măcar în prognoze. Dar există riscul, asta pot să spun, nu va reveni de tot la o perioadă de acalmie. Şi începerea şcolii şi revenirile din concediu vor mai alimenta un pic creşterea numărului de cazuri (...) şi atunci putem să ne confruntăm cu un nou val. Dar se vede că, totuşi, persoanele vaccinate nu fac forme atât de severe şi nu ajung la terapie intensivă", a mai spus şefa DSP Harghita.

Potrivit datelor furnizate de Instituţia Prefectului Harghita, în ultimele 24 ore s-au înregistrat, în judeţ, 52 de noi îmbolnăviri, dintre care 47 sunt cazuri noi şi cinci persoane reinfectate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.