Șefa guvernului nipon a avut o discuţie "sinceră" cu Donald Trump

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 25-10-2025 18:54

Actualizat: 25-10-2025 18:56

Article thumbnail

Sursă foto: Kyoto

Noua şefă a guvernului nipon Sanae Takaichi a declarat sâmbătă că a avut o conversaţie "bună şi sinceră" cu Donald Trump, în contextul în care preşedintele american începe duminică un turneu în Asia, relatează AFP.

"Împreună cu el, sunt hotărâtă să ridic alianţa între Japonia şi SUA pe noi culmi", a scris ea într-un mesaj postat pe reţeaua X.

Premierul japonez l-a numit pe preşedintele american o "persoana plină de viaţă şi amuzantă", scrie agerpres.ro.

În cadrul acestei prime conversaţii telefonice cu Donald Trump, cu două zile înainte de vizita sa luni în Japonia, în cadrul unui turneu regional, Sanae Takaichi a declarat că a făcut "o prioritate absolută a guvernului său" din consolidarea legăturilor între cele două ţări "pe plan diplomatic şi în termeni de securitate".

Donald Trump doreşte ca Tokyo - la fel ca şi alţi aliaţi - să îşi majoreze cheltuielile militare, iar Takaichi a anunţat vineri, în timpul primului său discurs de politică generală susţinut în Parlament, că Japonia îşi va mări bugetul de apărare la 2% din PIB în următorul an fiscal, cu doi ani înainte de termenul prevăzut.

Pe plan diplomatic, "alianţa nipono-americană rămâne piatra de temelie a politicii noastre externe şi de securitate", a declarat Takaichi în discursul său de vineri, întrerupt de strigăte şi aplauze ale susţinătorilor săi.

"Voi avea eu însămi o întrevedere cu preşedintele Trump în timpul vizitei sale în Japonia", a spus Takaichi, "pentru a stabili o relaţie de încredere şi a urca relaţiile nipono-americane pe noi culmi".

Noua şefă a guvernului nipon a fost o apropiată a ex-premierului Shinzo Abe, asasinat în 2022, care îşi înteţise eforturile pentru întreţinerea unor relaţii cordiale cu Trump în timpul primului mandat al acestuia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri