Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şeful AIEA cere băncilor de dezvoltare să finanţeze noi proiecte de centrale nucleare

Time of Israel
Rafael Grossi

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a cerut luni băncilor globale de dezvoltare, şi acţionarilor lor guvernamentali, să finanţeze noi proiecte în domeniul energiei nucleare, avertizând că un eventual eşec ar întârzia tranziţia energetică, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Într-un interviu pentru Financial Times, Rafael Grossi a apreciat că lipsa de finanţare pentru energie nucleară din partea unor bănci multilaterale precum Banca Mondială şi Banca Asiatică de Dezvoltare este în contratimp cu dorinţele majorităţii acţionarilor lor, adăugând că a avut loc o schimbare majoră cu privire la perspectivele energiei nucleare, din cauza crizei climatice şi a războiului din Ucraina.

"Toate aceste bănci de dezvoltare şi instituţii financiare internaţionale sunt demodate şi în contratimp cu ceea ce se întâmplă. Perspectiva băncilor pare să fie una de tip "post-Cernobâl", care nu mai corespunde cu indicaţiile politice venite din partea ţărilor şi ideile şi proiectele pe care le vedem", a spus Grossi.

Liderii lumii sunt aşteptaţi luna aceasta la Bruxelles, unde va avea loc primul summit al energiei nucleare şi unde sunt aşteptaţi să discute cum să depăşească opoziţia unui mic număr de ţări, precum Germania, la ideea de a utiliza bănci de dezvoltare pentru a finanţa proiecte de centrale nucleare, a spus Grossi.

Apelul lansat de AIEA pentru a modifica practicile de creditare ale băncilor de dezvoltare vine după o campanie de succes demarat de marii producători de energie nucleară din UE, precum Franţa, pentru a convinge Banca Europeană de Investiţii să deschidă calea pentru a finanţa proiecte în domeniul energiei atomice.

Nadia Calvino, care în luna ianuarie a preluat postul de preşedinte al BEI de la germanul Werner Hoyer, a declarat pentru FT că braţul financiar al UE trebuie să se asigure că "nu rămâne în urmă" când vine vorba de noile tehnologii de reactoare, precum reactoarele modulare mici.

BEI, care are o putere financiară de peste 500 de miliarde de euro, nu are o interdicţie referitoare la investiţii în energia atomică, dar începând din 1987 a refuzat noi proiecte în domeniul producţiei de energiei nucleare, în contextul opoziţiei unor ţări precum Germania.

Similar, Banca Mondială nu a mai sprijinit proiecte în domeniul energiei nucleare după 1959, atât din cauza opoziţiei Berlinului cât şi a îngrijorărilor exprimate de alte acţionari că răspândirea tehnologiei nucleare ar putea fi utilizată pentru a produce arme nucleare. Într-un comunicat de presă, Banca Mondială a precizat că orice decizie cu privire la extinderea "capacităţilor interne" în domeniul energiei nucleare ar necesita un sprijin larg din partea acţionarilor, în condiţiile în care deciziile din boardul director sunt luate pe bază de consens.

Agenţi Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) estimează că investiţiile anuale în energia nucleară vor trebui să se dubleze până la 100 de miliarde de dolari în 2030, de la aproape 50 de miliarde în 2022, pentru a putea fi îndeplinit obiectivul ajungerii la neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.