Comisia de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor va face, în şedinţa de marţi, audieri legate de Panama Papers, la care vor lua parte şefii ANAF şi ai Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), a declarat, miercuri, deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu, scrie Mediafax.
Comisia pentru buget-finanțe a Camerei Deputaților îi va chema săptămâna viitoare la audieri pe șefii Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și ANAF pe tema "Panama Papers".
"Săptămâna viitoare, Comisia pentru buget-finanțe a Camerei Deputaților va avea o discuție cu președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și cu președintele ANAF pe problema paradisurilor fiscale, conturile din Panama și tranzacțiile financiare care s-au făcut prin firmele din paradisul acesta. Să vedem ce măsuri întreprind aceste instituții, pentru că trebuie să avem o reacție, mai ales că sunt firme din România care au înființat firme în Panama și sunt convins că multe tranzacții au fost derulate prin acele firme, iar fiscul român și oficiul nu știu de aceste tranzacții. S-ar putea să fie vorba de evaziune fiscală, de spălare de bani", a afirmat deputatul Gheorghe Ialomițianu.
Acesta a mai spus că este o problemă de transparență, pentru că e posibil ca multe tranzacții derulate prin Panama să nu fi fost declarate în România.
"Fac o recomandare instituțiilor din România — să facă demersuri ca la nivelul UE să se facă un grup de lucru pentru că noi, ca țară individuală, nu vom avea succes în prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Avem legislație europeană care se referă la constituirea de grupuri pentru a combate evaziunea fiscală sau spălarea de bani", a precizat Gheorghe Ialomițianu.
Comentează