Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şeful arestului preventiv, pus sub control judiciar de DNA

DNA 1

Pus să-i vegheze pe inculpaţii plasaţi în arest la domiciliu, un comisar şef de poliţie a ajuns el însuşi cercetat sub control judiciar de procurorii DNA. Se întâmplă în Neamţ, unde şeful centrului de reţinere şi arest preventiv este acuzat de luare de mită.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 30.03.2015 și până la data de 28.05.2015, față de inculpații CATANĂ IOAN, comisar șef de poliție, șef al Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț și BRÎNZEI VASILE, agent de poliție, șef de tură în cadrul Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț, cu privire la săvârșirea, în concurs, a două infracțiuni de luare de mită.

În ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2014, inculpatul Catană Ioan, în calitate de șef al Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț a pretins și a primit de la persoană denunțătoare suma de 500 de euro și o carcasă de oaie, pentru soțul acesteia, aflat în stare de arest preventiv în cadrul Centrului, să beneficieze de un tratament preferențial în cursul executării măsurii preventive.

În aceeași perioadă, inculpatul Brînzei Vasile, în calitate de șef de tură în cadrul Centrului de reținere și arest preventiv I.P.J. Neamț, a primit de la aceeași persoană suma totală de 400 de lei și produse alimentare în valoare de 90 de lei pentru ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să faciliteze comunicarea dintre persoana respectivă și soțul acesteia, arestat preventiv din cadrul Centrului.

În datele de 06, 18 și 24 martie 2015, inculpatul Catană Ioan, în calitate de șef al Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț, a primit de la aceeași persoană denunțătoare suma totală de 400 de euro și produse alimentare în valoare totală de 300 de lei pentru ca, atât în temeiul atribuțiilor sale de serviciu cât și prin încălcarea acestora, să îi asigure condiții de deținere mai favorabile soțului denunțătoarei și să-i permită comunicarea de mesaje către alte persoane.

În datele de 12 și 16 martie 2015, inculpatul Brînzei Vasile, în calitate de șef de tură în cadrul Centrului de reținere și arest preventiv I.P.J. Neamț, a primit de la aceeași persoană denunțătoare suma totală de 150 de lei pentru ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să-i faciliteze comunicarea cu soțul, arestat preventiv în cadrul Centrului, să-i transmită persoanei arestate alimente contrar normelor legale și pentru a se interesa de declarațiile date în fața organelor judiciare de către o altă persoană.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații CATANĂ IOAN și BRÎNZEI VASILE trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea (Inspectoratul Județean de Poliție Neamț) conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați.

d) să nu depășească limita teritorială a teritoriului României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar;

e) să nu se apropie de martorii și inculpații din prezenta cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;

f) să nu desfășoare activități în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț în exercitarea cărora au săvârșit faptele;

g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpaților li s-au atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Neamț.

Inculpaților CATANĂ IOAN și BRÎNZEI VASILE li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.