Şeful CCR, mesaj cu tâlc pentru politicieni, de ziua Constituţiei. Ce le transmite Dorneanu

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat: 08-12-2017

Actualizat: 08-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: rtv.net

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, a declarat vineri că la baza reformei statului şi a întregii societăţi româneşti stau legile adoptate în spiritul şi cu respectarea prevederilor Constituţiei.

Citeşte şi: Ministerul de Finanţe vrea pedepse DURE pentru datornicii la stat: ÎNCHISOARE de la 1 la 6 ani

"Nu trebuie să uităm că la baza reformei statului şi a întregii societăţi româneşti stau legile adoptate în spiritul şi cu respectarea prevederilor Constituţiei. În acest sens, o sarcină deosebită revine puterii legiuitoare (...), o acţiune dificilă o are şi Executivul în punerea în aplicare a legilor, dar o laborioasă activitate îi revine CCR în exercitarea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei. Cu toţii (...), în considerarea principiului colaborării loiale, suntem datori să respectăm cartea noastră fundamentală, să o apărăm", a afirmat Dorneanu, la un eveniment organizat de CCR cu prilejul Zilei Constituţiei României. 

El a făcut şi un scurt istoric al evoluţiei Legii fundamentale, subliniind rolul pe care aceasta l-a avut în societate şi organizarea statului. 

"Aniversarea anuală a Constituţiei reprezintă, pe de o parte, dovada respectului pe care autorităţile şi instituţiile publice, dar şi cetăţenii îl acordă, iar, pe de altă parte, se constituie într-un veritabil îndemn în apărarea şi păstrarea valorilor consacrate la nivel constituţional, un îndemn cu atât mai actual cu cât Constituţia, deşi foarte mult invocată, înregistrează contestări", a menţionat şeful CCR, potrivit AGERPRES.

Citeşte şi: Scandalul MOCNEŞTE: Fostul principe Nicolae acuză că e IGNORAT de Casa Regală .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri