DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Şeful diplomaţiei belgiene cere suspendarea livrărilor de arme către Arabia Saudită: Didier Reynders spune că acestea sunt folosite în conflictul din Yemen

yemen

Şeful diplomaţiei belgiene Didier Reynders a pledat vineri pentru suspendarea vânzărilor de arme către Arabia Saudită, invocând suspiciunile care există în legătură cu posibila lor utilizare în conflictul din Yemen, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

"Cred că ar fi bine să se suspende contractele de livrări de arme către Arabia Saudită", a declarat Reynders la postul de radio La Premičre (RTBF), invitând cele trei regiuni ale ţării, şi în special Valonia, să adopte o decizie în acest sens.

Citește și: Victor Ponta face dezvăluiri! Ce sumă colosală a plătit Dragnea pentru a-i fi transmis discursul de la mitingul PSD

În Belgia, aminteşte AFP, atribuirea licenţelor de export fabricanţilor de arme sau de echipamente militare ţine de competenţa guvernelor regionale (Flandra, Valonia şi Bruxelles).

Numai Valonia reprezintă în termeni de locuri de muncă aproximativ trei sferturi din sectorul belgian al armamentului şi în această regiune exporturile către Riad, unul din principalii săi clienţi, sunt deosebit de sensibile. În Valonia se află fabrica de mitraliere şi puşti de asalt FN Herstal.

Citește și: Sumă amețitoare! Cât încasează vedeta care a lăsat PRO TV pentru Antena 1

În opinia lui Didier Reynders, care deţine şi portofoliul apărării în guvernul federal, şeful executivului valon Willy Borsus (provenind din acelaşi partid liberal francofon ca şi el) trebuie să suspende exporturile către Arabia Saudită din cauza conflictului din Yemen. "Este prevăzut în contracte" a subliniat oficialul federal belgian.

Şeful diplomaţiei belgiene a insistat: "de altfel, chiar Willy Borsus a anunţat că dacă există elemente ce demonstrează utilizarea efectivă a armelor într-un conflict în curs de desfăşurare, precum cel din Yemen, trebuie să ne îndreptăm spre aceste suspendări, şi cred că guvernul valon trebuie să o facă".

Citește și: Anunț făcut de Lia Olguța Vasilescu! ‘PSD este partidul care a realizat cele mai mari reduceri de taxe în România în ultimii 30 de ani’

Această luare de poziţie survine într-un moment în care ONG-urile belgiene sunt sensibile la continuarea încărcării de arme sau muniţii în portul Anvers de către compania de stat saudită Bahri.

La sfârşitul săptămânii trecute, înainte de a se îndrepta spre portul francez Le Havre, unde s-a trezit în mijlocul unei încurcături politico-judiciare, cargoul Bahri Yanbu realizase o încărcătură la Anvers, potrivit declaraţiilor vămii belgiene, care nu a dat îmsă detalii despre natura încărcăturii de pe vasul saudit. Vineri, cargoul s-a îndreptat spre Spania, fără a acosta în portul francez Le Havre.

Citește și: Anunț făcut de Lia Olguța Vasilescu! ‘PSD este partidul care a realizat cele mai mari reduceri de taxe în România în ultimii 30 de ani’

Contactat joi de AFP, cabinetul premierului valon Willy Borsus a dat asigurări că Valonia nu a "mai acordat nicio licenţă Arabiei Saudite" după afacerea Khashoggi, "adică din 2 octombrie 2018", de la dispariţia jurnalistului saudit asasinat. Drama ziaristului a marcat o schimbare de atitudine în rândul mai multor ţări ce exportau arme în Arabia Saudită.

Conflictul din Yemen constitue una din cele mai grave crize umanitare, în urma căruia şi-au pierdut viaţa zeci de mii de persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.