Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şeful diplomaţiei iraniene denunţă 'unilateralismul' şi 'terorismul economic' al Statelor Unite

Flag_of_Iran.svg

Şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, a denunţat sâmbătă "aventurismul unilateral" şi "terorismul economic" al Statelor Unite, în cursul unei reuniuni ministeriale a Mişcării de Nealiniere la Caracas, fără să aducă în discuţie confiscarea de către ţara sa a unui petrolier sub pavilion britanic, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Guvernul american, pentru a-şi atinge obiectivele sale ilegitime, a recurs la o formă de presiune pe care noi o numim terorism economic", a declarat Zarif presei, potrivit traducerii oficiale, în marja reuniunii. 

În opinia sa, Cuba, Siria, Venezuela şi Iranul "suferă" din cauza acestui "terorism economic" pus în aplicare în special prin intermediul sancţiunilor. Washingtonul şi-a reintrodus sancţiunile împotriva Teheranului după retragerea sa unilaterală din acordul nuclear din 2018. 

În discursul său în faţa reprezentanţilor ţărilor membre ale Mişcării de Nealiniere, Zarif a criticat, de asemenea, "aventurismul unilateral extrem" al administraţiei Donald Trump care "sabotează statul de drept pe plan internaţional".

Citește și: Japonezii sunt chemaţi la urme pentru a reînnoi jumătate din Camera superioară a parlamentului

"Ţara mea (...) este în avanpostul rezistenţei la noile tendinţe unilaterale ale Statelor Unite", a adăugat el în discursul său, cu prilejul acestei reuniuni ministeriale a mişcării din care fac parte 120 de ţări membre. 

În cele două intervenţii, şeful diplomaţiei de la Teheran nu s-a referit la petrolierul sub pavilion britanic sechestrat de Iran în Strâmtoarea Ormuz, o operaţiune considerată "inacceptabilă" de Londra şi care provoacă temeri legate de o nouă escaladare. 

Pe Twitter, Zarif subliniase mai devreme că această "acţiune din Golful Persic consistă în a face respectat dreptul maritim internaţional", îndemnând în acelaşi timp Marea Britanie "să înceteze de a mai fi un auxiliar al terorismului economic al Statelor Unite".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.