Şeful diplomaţiei italiene Luigi Di Maio, primit la Tripoli de premierul Fayez el Sarraj

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 24-06-2020

Actualizat: 24-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.realitatea.net

Şeful diplomaţiei italiene Luigi Di Maio a efectuat miercuri o vizită la Tripoli, unde s-a întâlnit cu premierul Fayez el Sarraj, a anunţat într-un comunicat Guvenul de uniune naţională (GNA), elatează Reuters, potrivit news.ro.

Cei doi au discutat despre intervenţii străine în Libia, misiunea europeană însărcinată să supravegheze respectarea embargoului internaţional asupra armamentului, blocarea exporturilor petroliere libiene de către forţele loiale mareşalului Khalifa Haftar, cel mai puternic om din estul ţării şi despre migraţie, precizează GNA.

Citește și: Emil Boc, despre situația actuală a României: Criza de acum nu este una sistemică, ci una conjuncturală, care poate fi rezolvată

Italia, o fostă putere colonială în Libia, a propus un ajutor în operaţiuni de deminare la Tripoli.

Libia, aflată în haos din 2011, este împărţită între două tabere rivale - GNA, condus de Fayez el Sarraj, cu sediul la Tripoli şi recunoscut de comunitatea internaţională, şi un guvern paralel susţinut de către mareşalul Khalifa Haftar, în est.

Turcia, care susţine militar GNA, a salutat vineri ”imparţialitatea” Italiei în Libia, ”spre deosbire de alte ţări europene”, evocând astfel Franţa, pe care Ankara o acuză de susţinera lui Haftar, o acuzaţie respinsă de Paris.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri