Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şeful Renault declară că firma franceză trebuie să lucreze la reducerea costurilor

www.auto-kaufberatung.at
Renault

Şeful Renault, Luca de Meo, a declarat marţi că firma franceză trebuie să lucreze la reducerea costurilor, pentru a simplifica organizarea şi îndeplinirea obiectivului de a obţine cele mai bune produse până în perioada 2023 - 2025, transmite Reuters.

Vorbind în Germania, la un eveniment organizat de publicaţia Automobilwoche, Luca de Meo a explicat că se aşteaptă ca în termen de zece ani 20-30% din cifra de afaceri a producătorului auto să vină din surse care nu sunt tradiţionale, după ce a depus eforturile pentru a face Renault mai puţin dependentă de alte companii.

La publicarea rezultatelor financiare din trimestrul trei din 2021, Renault a informat că este aproape de a-şi atinge obiectivul de reducere a costurilor fixe cu două miliarde de euro până la finalul anului, cu un an mai devreme decât era programat. Ţinta de de a ajunge la reducerea costurilor cu trei miliarde de euro până în 2025.

De asemenea, a explicat Luca de Meo, compania încă se redresează după pierderile de opt miliarde de euro din 2020, în urma efectelor pandemiei de coronavirus.

"Trebuie să readucem compania într-o condiţie mai bună pentru a putea investi în viitor", a declarat şeful Renault.

Luca de Meo, care a venit la conducerea Renault în iulie 2020, după ce a lucra la mai mulţi producători auto, inclusiv Fiat şi Volkswagen, a anunţat că în încercarea de a simplifica organizarea, a implementat mai multe proiecte la companie în ultimul an decât a văzut în ultimii 12 ani. "Încă există mult potenţial. Dar situaţia pentru noi încă este complicată. A trebuit să renunţa la toate lucrurile care nu erau necesare şi apoi să repornesc", a spus şeful Renault.

În trimestrul al treilea, cifra de afaceri a Renault Group s-a ridicat la 8.987 milioane de euro, în scădere cu 13,4% faţă de cea înregistrată în perioada similară a anului precedent, în contextul în care vânzările mondiale au scăzut cu 22,3% în ritm anual, până la 599.027 vehicule.

"Marca Dacia a vândut în trimestrul al treilea 138.375 de vehicule, în scădere cu 11,2% faţă de perioada similară a anului precedent. Dacia a reuşit totuşi o evoluţie mai bună decât cea a pieţei, datorită Noului Sandero, cel mai vândut model din Europa în trimestrul trei, şi a Noului Duster, cel mai vândut SUV din Europa în acelaşi interval. Dacia dispune de două modele pe podiumul vânzărilor către clienţii particulari din Europa în trimestrul 3 (Sandero pe locul 1 şi Duster pe locul 3)", a informat grupul francez.

Renault a mai precizat că Dacia Spring, cel mai accesibil vehicul electric din Europa, înregistrează deja peste 30.000 de comenzi iar până la sfârşitul anului vor fi deschide comenzile şi pentru noul model Dacia Jogger, noul său vehicul de familie polivalent cu 7 locuri, potrivit Agerpres.ro.

În pofida creşterii pierderilor de producţie estimate pentru întregul an, Renault Group îşi menţine estimarea privind atingerea unei marje operaţionale de 2,8% pe întregul an la un nivel comparabil cu cel din primul semestru. Renault Group vizează totodată un free cash-flow operaţional al activităţii Automobile pozitiv.

"Acţiunile întreprinse pentru reducerea costurilor şi optimizarea valorizării producţiei noastre ne permit să confirmăm estimarea noastră pentru întregul an în pofida deteriorării aprovizionării cu componente în trimestrul al treilea şi a unei vizibilităţi reduse pentru ultimul trimestru", a declarat Clotilde Delbos, director financiar Renault Group.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.