Şeful Serviciului de Informaţii Interne (BfV), Hans-Georg Maassen, a afirmat că nu există nicio evidenţă că protestele extremei drepte din oraşul Chemnitz situat în estul Germaniei au inclus acţiuni de hăituire la adresa străinilor, contrazicând-o astfel pe Angela Merkel, cancelarul federal german, informează vineri dpa, conform agerpres.ro.
Maassen a declarat pentru ediţia de vineri a cotidianului german de largă circulaţie Bild că "nu există nicio evidenţă care să sugereze că acea înregistrare video care circulă pe internet este una autentică".
Imediat după violenţe - alimentate de uciderea unui cetăţean german de către doi presupuşi solicitanţi de azil - cancelarul federal Angela Merkel a condamnat acţiunile pe care ea le-a calificat drept o "vânătoare" a migranţilor în marja marşurilor organizate de extrema dreaptă.
Luând cuvântul în parlament pentru a patra oară după proteste, Michael Kretschmer - premierul conservator al Saxoniei, landul estic în care au avut loc violenţele, a declarat că landul său şi oraşul Chemnitz au fost prezentate într-o lumină proastă în timpul manifestaţiilor. "Un lucru este clar: nu a existat hăituire, vânătoare şi nici pogromuri" împotriva oamenilor care nu sunt germani, a susţinut Kretschmer.
În pofida faptului că procurorii din Dresda au declarat că imaginile filmate nu au fost analizate complet, purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Seibert, a reiterat acuzaţiile Angelei Merkel. "Oricum, nimic nu schimbă faptul că există imagini video în care se poate vedea cum persoane de origine străină sunt urmărite şi ameninţate", a declarat Seibert.
Grupul de extremă dreapta Pro Chemnitz şi-a făcut publică intenţia de a organiza vineri, la orele 16:30 GMT, un nou marş de protest împotriva infracţiunilor comise de solicitanţi de azil.
Şeful Serviciilor de Informaţii Interne al Germaniei o contrazice pe Merkel în privinţa atacurilor împotriva imigranţilor
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

373
Redeschierea Strâmtorii Ormuz: Zelenski vrea să repete succesul împotriva Rusiei în Marea Neagră și sprijine soluționarea crizei globale
373

293
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
293

1.544
Fenomen tulburător: apartamentele din China, folosite ca locuri de veci. De ce tânăra generație acceptă acest compromis neobișnuit
1.544

2.415
O descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
2.415

1.522
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
1.522

1.190
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
1.190

713
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
713

166
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
166

1.260
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
1.260

81
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
81

1.653
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
1.653

770
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
770

1.158
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
1.158
















Comentează