Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Selecționerul Elveției caută eficiență în duelul cu Belarus din preliminariile EURO 2024

swiss flag
elvetia steag drapel

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Elveţiei, Murat Yakin, vrea ca echipa lui să-şi impună jocul în meciul de sâmbătă cu Belarus, la debutul în preliminariile EURO 2024, în Grupa I, din care face parte şi România, informează radioteleviziunea RTS.

Impresia artistică este puţin importantă, doar victoria contează: acesta este mesajul lui Murat Yakin înaintea partidei cu Belarus, care va avea loc sâmbătă, cu porţile închise, în oraşul sârb Novi Sad. Tehnicianul le va cere elevilor lui "să dea dovadă de răbdare în faţa blocului echipei adverse şi să se apere bine la fazele fixe". Mereu pragmatic, selecţionerul Elveţiei caută doar eficienţa, notează RTS.

Breel Embolo este indisponibil, deoarece "accidentarea lui la genunchi s-a agravat în câteva zile", a precizat Yakin, care nu a dezvăluit pe cine va titulariza pe postul de atacant central în absenţa acestui jucător. "Jocurile sunt încă deschise", a spus el.

Candidaţii la înlocuirea lui Embolo sunt Noah Okafor, prezent la Cupa Mondială cu un timp de joc limitat, Cedric Itten, actualul golgheter al campionatului Elveţiei, şi Zeki Amdouni, remarcabil cu FC Basel în această primăvară.

Înaintea meciului de la Novi Sad, Yakin a mers la Londra şi la Manchester pentru a discuta cu Granit Xhaka şi Manuel Akanji, dar şi în Germania, unde s-a întâlnit cu alţi patru jucători ai naţionalei, Edimilson Fernandes, Silvan Widmer, Jonas Omlin şi Nico Elvedi.

Menţinerea unui astfel de contact cu jucătorii a ajutat, fără îndoială, la vindecarea rănilor după umilinţa suferită în faţa Portugaliei (1-6) în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2022. "Totuşi, nu trebuie să priveşti prea mult înapoi", a spus zâmbind Yakin.

După cum a afirmat vineri televiziunea publică germană ARD, UEFA va examina o posibilă excludere a Belarusului din competiţiile organizate de ea, mai ales din preliminariile EURO 2024, la viitorul său comitet executiv, pe 4 aprilie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.