Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semnal de ALARMĂ de la Cotroceni: În ciuda estimărilor oficiale, veniturile bugetare scad

R Street Institute
deficit economie buget

Veniturile bugetare colectate în februarie 2019 sunt cu aproape 20% mai mici decât în luna precedentă, fiind cu aproape 5 miliarde lei sub veniturile aferente lunii ianuarie 2019, arată consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, pe blogul personal. Acesta susţine că, dincolo de evoluțiile legate de sezonalitate, care explică o anumită estompare a veniturilor în februarie față de luna ianuarie, de data aceasta scăderea de venituri este dublă față de situația anului 2018.

CITEȘTE ȘI: RISCUL MAJOR la care te expui dacă pisezi sau rupi MEDICAMENTELE pentru a le înghiți mai ușor

"Această scădere este neașteptată, având în vedere că începutul lui 2019 a adus noi creșteri salariale, cu aproape 10%, atât la nivelul salariului minim, cât și al salarizării personalului bugetar.

O asemenea evoluție confirmă, o dată în plus, că programul de creștere cu 16% a veniturilor bugetare, aflat la baza bugetului anului 2019, este departe de realitățile economice și fiscale ale anului curent. De aici și principalele vulnerabilități ale cadrului fiscal-bugetar.

De exemplu, veniturile din TVA și accize sunt, în februarie 2019, cu aproape 45% mai mici în comparație cu ianuarie 2019, deși evoluția comerțului și a importurilor arată, într-o anumită măsură, păstrarea ritmului consumului privat pentru acest început de an.

Dincolo de nevoia de recuperare a rambursărilor de TVA amânate pe final de 2018, dinamica veniturilor din TVA nu indică niciun fel de premise pentru îmbunătățirea colectării veniturilor, conform obiectivelor fiscale ambițioase, dar nerealiste, asumate de către ANAF.

O asemenea concluzie devine evidentă și prin raportarea execuției bugetare curente la veniturile din februarie 2018. Astfel sunt surprinse și anumite aspecte de sezonalitate.

De exemplu, veniturile bugetare în februarie 2019 au crescut cu doar 5% față de februarie 2018, mult sub ținta anuală din bugetul 2019 de creștere a veniturilor cu 16%. De asemenea, veniturile din TVA au crescut cu doar 0,8% față de februarie 2018, deși ținta veniturilor din TVA necesită un plus de colectare de aproape 17% față de anul 2018.

CITEȘTE ȘI: Vei preţui mai mult cafeaua: Rolul acestei băuturi în menţinerea sănătăţii

În ciuda creșterilor modeste la alte capitole de venituri, ceea ce surprinde este reducerea impozitului pe venit. După cum arată graficul de mai sus, veniturile din impozitul pe venit au scăzut cu 1,7% față februarie 2018, în ciuda creșterilor salariale de la 1 ianuarie 2019, dar și a faptului că impactul negativ al scutirii de la impozitul pe venit în construcții nu pare să se fi materializat integral.

Extrapolarea acestei dinamici a colectării impozitului pe venit face foarte puțin probabilă atingerea țintei anuale aferente, lucru valabil și în cazul altor categorii de venituri fiscale.

Oricum, ca principală concluzie, veniturile bugetare aferente lunii februarie arată, cât se poate de limpede, heirupul fiscal pe care Guvernul l-a făcut în ultimele luni ale anului 2018, inclusiv în ianuarie 2019 – a cărei execuție bugetară intră în calculul deficitului ESA pentru 2018. A se vedea, în acest sens, rambursările amânate de TVA, respectiv încasările anticipate de accize din ianuarie.

În contextul în care realizarea cheltuielilor curente este cât se poate de certă, sincopele în colectarea veniturilor fiscale induc riscuri și vulnerabilități sporite asupra bugetului 2019.

Execuțiile bugetare aferente lunilor următoare vor arăta și mai clar trendul acestor riscuri", arată Marinescu, în analiza publicată pe blog.

CITEȘTE ȘI: Mare ATENŢIE în perioada postului: Lipsa unei vitamine din produsele de origine animală are consecinţe grave .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.