Semnal de la Bruxelles - Alexandru Nazare jubilează: 'România intră pe o direcție de dezvoltare predictibilă' / Ce arată noul raport al Comisiei Europene

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 18-11-2025 16:21

Actualizat: 18-11-2025 16:49

Article thumbnail

Sursă foto: Linkdin/ Alexandru Nazare

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține că noul raport al Comisiei Europene validează direcția Guvernului în materie de politică fiscală și economică. Potrivit acestuia, România intră pe o traiectorie de stabilizare, în care investițiile devin principalul motor de creștere, iar deficitul bugetar intră într-un trend descendent clar.

Comisia Europeană confirmă eficiența măsurilor adoptate de Guvern. România intră pe o direcție de dezvoltare predictibilă, cu investiții în creștere și o economie care se stabilizează”, a transmis ministrul Finanțelor.

Nazare subliniază că investițiile vor juca rolul central în evoluția economică a următorilor ani: „Investițiile cresc și devin principalul motor al economiei, conform ultimului raport CE. Deși creșterea PIB este estimată la 0,7% în 2025, investițiile vor accelera în 2026–2027, sprijinite de fondurile europene și proiectele aflate în derulare.”

Deficitul bugetar intră pe pantă descendentă

Ministrul Finanțelor a prezentat și cifrele esențiale din evaluarea Comisiei: „Deficitul bugetar scade, conform evaluării CE: de la 9,3% din PIB în 2024, la 8,4% în 2025, Comisia proiectând un deficit de 6,2% în 2026. Un semnal important, ce confirmă eficiența măsurilor de consolidare fiscală.”

Nazare a punctat și prognozele CE privind piața muncii și evoluția prețurilor: „Piața muncii rămâne stabilă, estimează Comisia, cu o revenire a ratei șomajului la aprox. 5,6% până în 2027, pe măsură ce economia se întărește. Inflația se reduce treptat: după presiunile din 2024-2025, prognoza CE arată o scădere sub 6% din 2026, ceea ce va sprijini consumul și încrederea populației.”

Ministrul conchide că direcția actuală a finanțelor publice este apreciată la nivel european: „Schimbările de substanță în modul în care tratăm finanțele publice transmit, încă o dată, semnale importante partenerilor internaționali. România este pe drumul cel bun.”

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri