Pauza în administrarea vaccinului Johnson & Johnson a fost prelungită cu cel puţin o săptămână în Statele Unite, după ce un grup de experţi care s-a reunit miercuri a susţinut că are nevoie de mai mult timp pentru a evalua posibilele legături dintre administrarea acestui vaccin anti-COVID-19 şi formarea unor cheaguri de sânge grave, transmite AFP.
Un grup de experţi s-a reunit la solicitarea Centrelor americane de combatere şi prevenire a bolilor (cea mai importantă agenţie americană de sănătate publică) după ce au fost descoperite şase cazuri de femei care au dezvoltat cazuri grave de cheaguri de sânge şi un nivel scăzut de trombocite după injectarea acestui vaccin. Una dintre acestea, în vârstă de 45 de ani, a decedat, informează Agerpres.
Vaccinul Johnson & Johnson a fost deja administrat la 7.5 milioane de persoane în SUA.
Un al şaptelea caz, cel al unei femei în vârstă de 28 de ani, a fost menţionat în timpul întâlnirii.
Experţii ar fi putut decide să restricţioneze vaccinul la anumite categorii ale populaţiei. Majoritatea a considerat însă că trebuie să studieze mai multe date înaintea luării unei decizii.
"Nu vreau ca nimeni să sugereze că este ceva fundamental în neregulă cu acest vaccin", a declarat preşedinta comisiei, Beth Bell, precizând că doreşte să poată înţelege şi apăra decizia luată "pe baza unei cantităţi rezonabile de date".
Nu a fost stabilită data următoarei şedinţei a grupului de experţi, dar se aşteaptă ca aceasta să aibă loc într-un interval de şapte până la zece zile.
Conform prezentărilor din cadrul reuniunii grupului, primele şase cazuri identificate au fost toate la femei albe, fără antecedente de cheaguri de sânge, una dintre acestea urmând un tratament contraceptiv oral pe bază de estrogen / progesteron.
Deşi nu s-a demonstrat o legătură cu vaccinarea, oamenii de ştiinţă o consideră "cauza probabilă" a fenomenului.
Semnal din SUA: a fost stopată vaccinarea cu serul Johnson&Johnson
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

917
Kaja Kallas intrevine în scandalul Italia-Israel. Premierul Netanyahu anunță că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acum acces la Biserica Sfântului Mormânt
917

1.053
Donald Trump dezvăluie secretele noii săli de bal de la Casa Albă - Care este implicarea armatei SUA
1.053

98
Patru țări europene fac apel la Israel să renunţe la un proiect de lege privind pedeapsa cu moartea
98

3.998
VIDEO Bombardamente puternice în Iran: Trump anunță „o zi importantă. Multe ținte urmărite de mult timp au fost lovite și distruse”
3.998

53
EASA analizează riscurile după reducerea coridoarelor de zbor
53

2.120
Trump nu exclude varianta ca Mojtaba Khamenei să fie mort
2.120

133
VIDEO Jurnaliști CNN, agresați în Cisiordania - Armata israeliană a suspendat un întreg batalion
133

52
Șeful juntei din Myanmar, Min Aung Hlaing, nominalizat la funcția de președinte
52

36
Alegeri în Bulgaria: cinci partide vor intra cu siguranţă în noul Parlament (sondaj)
36

77
Donald Trump a declarat că nu are nicio problemă ca Rusia să trimită combustibil către Cuba
77

7.002
Prezența militară americană în Bulgaria - Avioanele americane nu numai că nu au fost mutate, dar sunt peste tot pe aeroportul din Sofia
7.002

102
Noua cursă spre Lună - Diferențele dintre Apollo și Artemis
102

2.766
UE văzută ca factor de scuritate - Trump a împins mai multe state spre Bruxelles
2.766
















Comentează