Semnături de la morți, pe listele unui candidat la primăria Cluj-Napoca

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 20-08-2020

Actualizat: 20-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Semnături de la persoane decedate, de la persoane care nu au domiciliul în Cluj-Napoca ori cu adresa incompletă sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, au fost descoperite la Biroul Electoral Municipal (BEM) Cluj-Napoca.

Reprezentații BEM Cluj-Napoca au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că lista cu semnături problemă a fost depusă de către Petru Mîndru, candidatul la funcția de primar al orașului din partea Partidului România Noastră, condus de Gheorghe Funar

La verificarea listei cu semnături s-au descoperit foarte multe documente de identitate cu serii eronate sau expirate, semn că ar fi provenit dintr-o bază de dată mai veche, semnături de la persoane decedate, persoane care nu domiciliază în Cluj-Napoca, persoane cu adresă incompletă sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate.

„Se mai observă că lista de susținători pare a fi întocmită și semnată de aceeași persoană”, arată reprezentanții BEM. Candidatura lui Petru Mîndru a fost respinsă. Reprezentanții partidelor în BEM Cluj-Napoca au propus ca în acest caz să se depună o plângere penală la Parchet.

CITEŞTE ŞI: Boala care se instalează fără să îți dai seama: Semnele care pot arăta ca faci diabet .

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri