Senatul a adoptat în şedinţa plenului de luni un amendament la o propunere legislativă prin care, pentru compensarea activităţii specifice, funcţionarii publici din Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) beneficiază de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% aplicat la salariul de bază lunar, relateaza agerpres.
Plenul şi-a însuşit practic amendamentul propus de Comisia de constituţionalitate a Senatului care a fost sesizată pentru raport în cazul acestui act normativ.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, iniţiată de parlamentari UDMR în 2015 şi adoptată de Camera Deputaţilor, ca for decizional în 2016, a fost reexaminată de Senat ca urmare a deciziei de neconstituţionalitate a unor prevederi din actul normativ analizat.
"Legea contestată încalcă art 16 alin 1 şi art 138 alin 5 din Constituţie cu referire la acordarea sporului pentru risc de 50% în privinţa personalului Agenţiei Naţionale a Fucţionarilor Publici, inclusiv demnitarii, spor care se aplică la salariu de bază lunar, face parte din acesta şi constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază. (...) Acest spor este un drept salarial nou faţă de cele reglementate prin Legea/cadru 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi are caracter discriminatoriu în raport cu personalul celorlalte autorităţi şi instituţii publice", se arată în decizia CCR.
În forma adoptată iniţial de Parlament de acest spor beneficiau şi demnitarii din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Senat: 50% spor pentru risc acordat funcţionarilor publici din ANFP
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

879
VIDEO Ministrul Economiei atacă PSD și profețește o criză politică de mari proporții în România: Nu înțeleg cui folosește!?
879

2.245
VIDEO Ministrul Energiei face un anunț crucial direct de la Washington: România a primit undă verde din partea americanilor
2.245

3.527
SG-ul Guvernului, atac fără precedent la adresa premierului Ilie Bolojan: Deciziile proaste ne afectează pe toți!
3.527

2.730
Lovitură pentru bănci? Proiectul care ar putea aduce bani înapoi românilor afectați de ROBOR
2.730

2.952
Coaliția, la un pas de ruptură. Kelemen Hunor mizează pe un compromis de ultim moment între PSD și PNL
2.952

12.027
La Washington se negociază un proiect uriaș pentru România: Ar fi o premieră mondială stabilită în țara noastră
12.027

1.917
Băsescu critică dur strategia SUA: „Este o greșeală”. „Nu poate decât să tensioneze relaţiile cu aliaţii din Extremul Orient”
1.917

2.053
Fost ministru de Finanțe: Planul lui Bolojan a dus România în criză economică! E timpul să schimbăm modelul
2.053

8.044
VIDEO Traian Băsescu l-a ”citit” pe noul lider de la Budapesta și îl avertizează pe Kelemen Hunor: El va trebui să aibă grijă!
8.044

3.165
Scandal politic după alegerile din Ungaria: Kelemen Hunor respinge acuzațiile de manipulare și răspunde criticilor. „Nu mi-a cerut nimeni din UDMR demisia”
3.165

4.865
Alegerea lui Magyar aduce scandal în UDMR. Fostul președinte al Uniunii îl atacă pe Kelemen Hunor
4.865

4.865
Opoziția joacă la rupere și depune moțiune de cenzură, fix în ziua în care PSD începe ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”
4.865

4.543
SURSE PSD a convocat ședința în care se va declanșa ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”: Trei scenarii se află pe masa partidului
4.543
















Comentează