Maiorul Laurenţiu Cazan, în prezent împuternicit director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, şeful dispozitivului care a coordonat activitatea jandarmilor la mitingul din 10 august, a declarat marţi că la aprobarea ordinului de intervenţie în Piaţa Victoriei a fost respectată legea ad-literam şi că va demonstra acest fapt în cadrul cercetărilor aflate în curs.
"Referitor la aprobarea ordinului de intervenţie, pot să vă asigur că s-a respectat legea ad-literam. Şi asta o să o demonstrez eu pe timpul cercetărilor în curs. (...) În ceea ce priveşte starea de sănătate a colegei mele (jandarmeriţa bătută - n.r.), vreau să vă aduc la cunoştinţă că acela a fost primul diagnostic (fractură de coloană - n.r.) acordat la faţa locului de către medicul prezent în zona Piaţa Victoriei. Mă bucur foarte mult că nu s-a confirmat acel diagnostic şi că aceea a fost o ştire falsă. Vă spun cu toată sinceritatea. Totodată, vreau să vă aduc la cunoştinţă că şi jandarmii sunt cetăţeni, şi ei au drepturi", a afirmat Cazan, în Comisia de apărare de la Senat, conform agerpres.ro.
La rândul său, colonelul Ionuţ-Cătălin Sindile, în prezent împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române, a spus, în cadrul audierilor de la Senat, că protestul din 10 august a fost ilegal, subliniind că persoanele care se află cu steaguri în spaţiul ocupat permanent din centrul Pieţei Victoria încalcă legea.
În context, preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Liviu-Tit Brăiloiu, a susţinut: "Nu ne face deloc onoare să trecem zilnic şi cetăţeni români, şi turişti, şi cetăţeni străini prin faţa Guvernului României şi să vedem două - trei personaje, care, după părerea mea, sunt oameni certaţi cu aceste legi".
Întrebat, în comisie, de senatorul USR Eugen Dircă dacă pe 10 august a respectat jurământul depus, colonelul Sindile a precizat că a respectat legea.
Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, şefii din Jandarmerie Laurenţiu Cazan şi Ionuţ-Cătălin Sindile au fost audiaţi marţi în Comisia de apărare a Senatului în legătură cu evenimentele din data de 10 august, din Piaţa Victoriei. În comisie este audiat şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.
Senat - audieri la Comisia de apărare/ Cazan: La aprobarea ordinului de intervenţie, vă asigur că s-a respectat legea ad-literam
București
6°C
Articole Similare

2.079
Crin Antonescu spulberă criza: PSD de ce a acceptat prezența USR? Guvernul nu cade, nu cred în anticipate
2.079

144
Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
144

8.263
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
8.263

935
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
935

1.566
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.566

2.686
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
2.686

1.579
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.579

1.028
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
1.028

876
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
876

3.496
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.496

2.713
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.713

2.742
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.742

3.634
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.634
















Comentează