Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senator Alfred Laurențiu: Guvernul Cîțu trebuie să plece! Sunt prea mari pagubele făcute României

Facebook
Alfred Laurentiu

Senatorul Alfred Laurențiu critică dur felul superficial și total amator în care Guvernul României a tratat Proiectul PNRR. El susține că pagubele financiare și de imagine cauzate României sunt enorme și de aceea Guvernul Cîțu trebuie să plece imediat:

”Cum era de așteptat, faimosul Planul Național de Redresare și Reziliență al Guvernului Cîțu A FOST RESPINS de către autoritățile de la Bruxelles.

Sunt prea multe și prea grave greșelile acestuia, prea acută incompetența sa, prea mari pagubele produse României, pentru a mai putea rămâne în funcție.

Comisia Europeană a transmis a nu știu cîta oară, reprezentanților României mai multe observații destul de critice, pe aproape toate componentele planului, de la infrastructură până la educație.

De la faptul că nu sunt justificate costurile, că unele sunt supraestimate, că sunt neconcordanțe între sume, că lipsesc metodologiile de calcul pînă la faptul că au fost furnizate informații neclare legate de proiecte.

Este de neacceptat ca  România să piardă miliarde de euro  din cauza incompetenței și superficialității ministrului Ghinea!

De asemenea, Comisia semnalează discrepanțe între sumele transmise de Guvern în documentele Word și cele din documentele Excel și cer lămuriri suplimentare.

Spre exemplu, potrivit documentelor, Comisia Europeană remarcă faptul că pentru Fondul de capital de risc pentru IMM-uri costul trainingului pentru o singură persoană este de 133.000 de euro. „Pare cam excesiv” – spune Comisia. De fapt este nesimțire și incompetență.

Câteva din observațiile transmise de Comisia Europeană Guvernului:

• România Educată - guvernului i se reproșează că nu a trimis cifre pentru fiecare investiție, ci investiții puse la grămadă. Comisia cere o detaliere clară;

• Reducerea abandonului școlar - nu sunt date clare despre costul investițiilor. Tabelul costurilor conține doar informații despre traininguri, dar nu și despre asistența tehnică, evaluarea și monitorizarea componentei, care reprezintă un sfert din totalul costurilor;

• Cercetare, dezvoltare și inovare - nu sunt transmise informații suficiente;

• Fondul pentru Tranziția verde și Agenda digitală - justificarea costurilor este insuficientă sau lipsește;

• Reforma salarizării în sectorul public - nu sunt transmise documente justificative;

• Reforma politicilor publice- nu sunt transmise documente justificative;

• Eficientizarea achizițiilor publice - nu au fost furnizate documente justificative.

• Sănătate - infrastructura spitalicească: diferențe între sumele din tabelul Excel și cele transmis în documentul Word;

• Modernizarea infrastructurii feroviare - diferențe de cost între documentele trimise. Unele costuri sunt supraestimate;

• Metrou - Comisia întreabă Guvernul dacă cele 30 de garnituri pentru metroul din București și Cluj vor fi achiziționate până în 2026 în condițiile în care finanțarea nu se va face doar prin PNRR;

• Sistemul european de management al traficului feroviar - costurile sunt supraestimate și nu se justifică.

• Împăduriri - Guvernul și-a asumat obiectivul de a împăduri 25.000 de ha până în 2023 și 45.000 de ha până în 2026, însă Comisia spune că nu au fost prezentate suficiente date pentru a justifica alocarea sumei de 630 de milioane de euro;

• Turism sustenabil - nu sunt detaliate costurile proiectelor. Justificarea lor este insuficientă sau lipsește;

După toate aceste observații ne dăm seama de superficialitatea cu care a fost realizat acest PNRR de către guvernul Cîțu și Ministrul Ghinea.

Ministrul Cristian Ghinea trebuie să plece! Orice zi în funcția de ministru al Fondurilor Europene înseamnă agravarea situației Românei. Și pierdem toți românii, indiferent de opțiunea politică.”, susține senatorul pe pagina sa de Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.