Senator Alfred Laurențiu: Prin sprijinirea producătorilor pentru a avea costuri mai mici vom ajuta la combaterea inflatiei

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 18-03-2024

Actualizat: 18-03-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

”Implicarea PSD în sprijinirea producătorilor autohtoni pentru a avea costuri mai mici și produse mai competitive este vitală, iar această abordare nu numai că va contribui la combaterea inflației, dar va proteja consumatorii casnici.”, susține senatorul PSD Alfred Laurențiu într-o postarea pe contul personal de facebook.

”Vorbim despre implicare, despre viitor și despre progres, iar noua formulă îmbunătățită, care va fi aplicată începând cu 1 aprilie, are ca rezultat o ajustare a plafoanelor pentru producătorii și furnizorii de energie, în concordanță cu dinamica pieței.

De asemenea, nivelul compensațiilor acordate de stat pentru diferența dintre prețul de achiziție/distribuție și cel plafonat este ajustat corespunzător.

De exemplu, producătorii de gaz vor avea acum un plafon mai scăzut, de 120 lei/MWh, comparativ cu nivelul actual de 150 lei/MWh, pentru a-și maximiza profiturile.

Țin să precizez că acest lucru va duce inevitabil la scăderea prețurilor, întrucât piața liberă a energiei a coborât sub acest plafon. În ceea ce privește furnizorii, plafonul de decontare va fi redus de la 900 lei/MWh la 700 lei/MWh.

Sunt ajustări care reflectă o abordare progresivă care ar trebui să conducă la scăderea prețurilor și la o creștere a competitivității pe piață, lucru care va aduce beneficii semnificative pentru economia României.”, a spus el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri