Senatorul Alin Tise, vicepresedinte al PNL si membru al Comisiei de Cod Electoral, spune ca partidul sau sustine reducerea numarului de parlamentari, astfel încât viitorul for legislativ sa aiba 200 de deputati si 100 de senatori.
'PNL sustine ca viitorul Parlament sa aiba doua Camere si sa aiba, în total, 300 de membri - 200 de deputati si 100 de senatori, urmând sa rediscutam reducerea ponderii minoritatilor nationale. Acesta este punctul de vedere al PNL în comisia de Cod Electoral. Consideram ca 300 de parlamentari sunt suficienti, mai ales ca avem si rezultatul referendumului din 2009. Avem o decizie a conducerii PNL prin care sustinem un Parlament bicameral. Multi au considerat ca, printr-un astfel de Parlament, sistemul democratic ar fi mai asezat si mai stabil, ar fi doua filtre duble la legi', a declarat, potrivit Agerpres, Alin Tise.
Acesta a mai spus ca în Comisia de Cod Electoral s-a decis ca pâna în 15 martie sa se poata face propuneri din partea parlamentarilor si a societatii civile, urmând ca forma finala a legii sa fie prezentata în luna mai în plenul Parlamentului.
Comentează