Reprezentantul Executivului, secretarul de stat Răzvan Vulcănescu, a susţinut în plenul Senatului că Guvernul a dat, deja, o Ordonanţă de Urgenţă care stipulează aceste măsuri privind decontarea protezelor mamare pentru femeile care suferă de o afecţiune oncologică, astfel că propunerea legislativă nu se mai justifică. Preşedintele Comisiei pentru sănătate publică, senatorul PNL Ion Luchian, a declarat că ordonanţa nu a apărut încă în Monitorul Oficial, astfel că solicită să se meargă înainte cu adoptarea legii în Parlament. curentul.ro
Senatorii liberali s-au certat cu reprezentanții Guvernului pe implanturi mamare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

17
S.O.S. România cere poziție oficială a statului român după o decizie controversată a Israelului
17

1.121
SURSE Cum s-a jucat în interiorul Guvernului acciza la combustibil: Cum s-a ajuns la doar 30 de bani compensare
1.121

2.058
Eșec pentru Dominic Fritz în fața judecătorilor: ICCJ respinge cererea de revizuire, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese
2.058

3.459
Radu Miruță amenință că retrimite programul SAFE în CSAT: Eu nu semnez contracte cu 30% mai scumpe!
3.459

3.025
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
3.025

7.357
Lovitură în instanță pentru Călin Georgescu, Horațiu Potra și 'gașca' sa: Curtea de Apel București, decizie de ultimă oră
7.357

168
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, recuperate de ziua Ralucăi Turcan, fostul ministru al Culturii: Sunt extrem de fericită!
168

2.756
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
2.756

5.614
VIDEO Este haiducie totală în sistemul militar din România: Instituțiile care țin de MApN sifonează bani la greu și sfidează o țară întreagă
5.614

3.517
ANI: Toni Greblă, declarat în conflict de interese după ce a semnat trei ordine care i-au majorat salariul, deși era preşedinte al Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ
3.517

2.168
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
2.168

5.227
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
5.227

125
Ministrul Muncii, despre legea salarizării: Ne dorim o formulă comparabilă cu legea acum în vigoare
125
















Comentează