Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senatorii vor participa luni, ”tradițional”, la deschiderea anului universitar

paginadepolitica.ro
adrian tutuianu

Senatorii vor participa luni, tradițional, la deschiderea anului universitar, a anunțat vicepreședintele Senatului, Adrian Țuțuianu. El a mai spus că, unde nu sunt universități, senatorii pot da audiențe sau vorbi cu oamenii despre referendumul pentru familia tradițională.

”Am decis ca luni să avem activități în circumscripțiile electorale pentru că are loc deschiderea anului universitar. Sunt în Senat trei rectori de universități și sunt cel puțin 15-20 de cadre didactice care în mod obișnuit, tradițional participă la aceste evenimente. De asemenea, tradițional, deputrații și senatorii participă la deschiderea anului universitar”, a declarat vicepreședințele Senatului Adrian Țuțuianu, conform Mediafax.

El a mai spus că ziua de luni ”nu este liberă” pentru senatori.

”Unde nu sunt universități sunt activități obișnuite în teritoriu. Au audiențe, pot face deplasări în localități, pot să stea de vorbă cu oamenii pentru a-i informa cu privire la referendum (pentru familia tradițională - n.r.), deci nu stă nimeni degeaba în ziua de luni”, a adăugat Țuțuianu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.