Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senatul francez votează pentru participarea Taiwanului la mai multe organizaţii internaţionale

Financial Times
senat franta

Senatul francez a votat joi cu o largă majoritate o propunere de rezoluţie transpartizană în favoarea participării Taiwanului la lucrările mai multor organizaţii internaţionale, cu riscul de a ofensa Beijingul, notează AFP preluat de agerpres.

Textul, fără valoare obligatorie, "doreşte continuarea demersurilor diplomatice angajate de Franţa de mai mulţi ani în favoarea participării Taiwanului la Adunarea Mondială a Sănătăţii a OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) şi la OACI (Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile), precum şi extinderea lor la UNCAC (Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice) şi la Interpol, în conformitate cu modalităţile prevăzute în normele lor respective".

Iniţiat de senatorii Alain Richard, din Grupul de informare şi schimburi între Senat şi Taiwan, şi de Joël Guerriau, textul a fost co-semnat de senatori din mai multe partide.

Majoritatea vorbitorilor au evidenţiat joi importanţa participării Taiwanului la lucrările OMS în contextul pandemiei de COVID-19.

Iniţiativa senatorilor francezi are loc într-un context de tensiuni între grupul de schimburi condus de Alain Richard şi ambasadorul chinez în Franţa, Lu Shaye.

Recent, ambasadorul s-a "opus cu vehemenţă" unui proiect de călătorie a senatorilor în Taiwan, atrăgându-şi furia diplomaţiei franceze care i-a reproşat că recurge la "metode de intimidare" şi i-a reamintit "respectul strict al separării puterilor" în Franţa.

Alain Richard a confirmat pentru AFP săptămâna aceasta menţinerea planului de călătorie, care va avea loc "fără îndoială în vară".

Insula Taiwan, care numără 23 de milioane de locuitori, este condusă din 1945 de un regim care s-a refugiat acolo după victoria comuniştilor în China continentală, în 1949, la sfârşitul războiului civil chinez.

Republica Populară Chineză (RPC), cu capitala la Beijing, consideră că acest teritoriu este una dintre provinciile sale. RPC ameninţă să folosească forţa în cazul proclamării oficiale a independenţei insulei, sprijinită de Statele Unite, rivalul sistemic al Beijingului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.