Senatul şi Camera Deputaţilor au fost convocate pe 1 septembrie, în cea de-a doua sesiune ordinară a acestui an, potrivit deciziilor semnate de preşedinţii celor două foruri legislative. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a semnat miercuri decizia de convocare a senatorilor pentru data de 1 septembrie, ora 16,00. Şeful Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a semnat, tot miercuri, convocarea deputaţilor pentru aceeaşi dată, de la ora 13,00. Deciziile preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost publicate miercuri în Monitorul Oficial, anunţă Agerpres.
Senatul şi Camera Deputaţilor, convocate pe 1 septembrie în a doua sesiune parlamentară
Explorează subiectul
Articole Similare

1.250
VIDEO Cotroceniul reacționează la presiunea PSD: bugetul României nu poate fi ținut ostatic
1.250

950
România preia conducerea Inițiativei Central Europene în 2026. Oana Țoiu mizează pe extinderea UE și cooperare regională consolidată
950

3.316
BREAKING Nicușor Dan a promulgat legea care taie pensiile speciale ale magistraților
3.316

44
Marius Dunca anunță că Pachetul Social rămâne prioritate pentru PSD
44

4.942
Ședință crucială la Palatul Victoria: Se iau decizii importante în domeniul fiscal
4.942

2.274
Sectorul 2 pregătește o companie municipală pentru infrastructură
2.274

2.027
'Cel mai mare rău pe care l-a făcut românilor şi cuvântului reformă'. Marcel Ciolacu, o nouă ieșire furtunoasă la adresa lui Ilie Bolojan
2.027

163
Tăvălugul ia amploare după decizia guvernului, încă un primar interzice jocurile de noroc: Protejez familiile tinere!
163

1.397
Control extins la locuințele 'convenabile' din Capitală: Indexarea chiriilor ar putea aduce 500 de milioane de lei anual la buget
1.397

1.693
Ministrul Agriculturii cere Consiliului Concurenței să ancheteze rapid sectorul cărnii de porc: Nu putem vinde marfă congelată din Spania
1.693

222
Roxana Mînzatu, după discuţia cu premierul Ilie Bolojan: Îmi doresc ca România să fie un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte implementarea proiectelor din Fondul Social European Plus, pentru care există o alocare de 7,2 miliarde de euro
222

4.205
Haos pe piața imobiliară - Noua OUG poate arunca tranzacțiile în instanță, din cauza unei singure prevederi
4.205

1.220
Mircea Geoană prezice haos dacă SUA se retrag din NATO: Va fi dezastru și pentru americani
1.220

















Comentează