Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DEFINTIV: Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare

facebook.com
Elena Udreaa

La ultimul termen din dosarul Gala Bute, procurorul de caz a cerut instanţei pedepse majorate şi condamnare cu executare pentru cei care au primit pedepse cu suspendare pe fond.

UPDATE: ANUNT DE ULTIMA ORA AL AVOCATULUI ELENEI UDREA

Avocatul fostului ministru a solicitat eliminarea probelor obţinute cu ajutorul SRI, menţionând că acestea sunt nelegale, şi rejudecarea dosarului.

În primă instanţă, Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare.

În acest dosar, în primă instanţă, alături de Elena Udrea, a fost condamnat la un an şi şase luni cu suspendare şi Stefan Lungu, fostul său consilier, precum şi fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii, Ana Maria Topoliceanu, la trei ani de închisoare cu suspendare.  Ffostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a primit patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Tudor Breazu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, iar Dragoş Botoroagă doi ani şi şase luni  cu suspendare.

De asemenea, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat  la cinci ani de închisoare.

Singurul achitat în dosar a fost Ion Ariton, fost ministru al Economiei, fiind găsit nevinovat de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosirea influenţei.

MINUTA instantei:

2303/1/2017 -  I. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelanta intimată inculpată Udrea Elena Gabriela. II. Admite apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul Obreja Rudel împotriva sentinţei penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 1532/1/2015. 1. Desfiinţează în parte sentinţa apelată, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Obreja Rudel, sub aspectul încadrării juridice date faptelor de evaziune fiscală reţinute în sarcina sa şi al omisiunii aplicării pedepsei accesorii şi, rejudecând: 2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1969 în pedepsele componente astfel: - 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit. b Cod penal din 1969 pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin.1 Cod penal din 1969 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal; - 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit. b şi lit.c Cod penal din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit.c, alin. 2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 Cod penal; -3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit.c Cod penal din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 5 Cod penal şi - 3 ani închisoare, aplicată inculpatului Obreja Rudel prin sentinţa penală nr. 983 din 17 iunie 2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.495 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, pedepse pe care le repune în individualitatea lor; 3. În baza art. 386 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatului Obreja Rudel, din infrac?iunile prevăzute de art. 9 alin.1 lit. c, alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 Cod penal ?i de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 33 lit. a Cod penal din 1969, în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin.1 lit. c, alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 ?i art. 5 Cod penal, text în baza căruia condamnă pe inculpatul Obreja Rudel la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1969. 4. În baza art. 36 alin. 1 coroborat cu art. 34 şi art. 35 Cod penal din 1969 contope?te: -pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit. b Cod penal din 1969 pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin.1 Cod penal din 1969 şi art.6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal cu - pedeapsa stabilită prin prezenta decizie, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1969 pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin.1 lit. c, alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal şi cu - pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului Obreja Rudel prin sentinţa penală nr. 983 din 17 iunie 2015 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.495 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1969. 5. În baza art. 71 Cod penal din 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b ?i lit. c Cod penal din 1969. 6. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată. III. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Lungu Ştefan, Nastasia Gheorghe şi Botoroagă Dragoş Marius, precum şi de părţile civile SNTGN Transgaz SA, SN Nuclearelectrica SA, Societatea Naţională a Apelor Minerale SA, SNGN Romgaz SA şi Speeh Hidroelectrica SA împotriva aceleiaşi sentinţe. IV. Ia act de retragerea apelului declarat de inculpata Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria împotriva aceleiaşi sentinţe. V. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de apelul formulat de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către inculpatul Obreja Rudel rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală, obligă apelanţii intimaţi inculpaţi şi apelantele părţi civile la plata cheltuielilor judiciare către stat astfel: pe apelanta intimată inculpată Udrea Elena Gabriela la plata sumei de 1000 de lei, pe apelantul intimat inculpat Breazu Liberiu Tudor la plata sumei de 700 de lei, pe apelanţii intimaţi inculpaţi Lungu Ştefan, Nastasia Gheorghe şi Botoroagă Dragoş Marius şi pe apelantele părţi civile civile SNTGN Transgaz SA, SN Nuclearelectrica SA, Societatea Naţională a Apelor Minerale SA, SNGN Romgaz SA şi Speeh Hidroelectrica SA la plata sumei de câte 600 lei, iar pe apelanta intimată inculpată Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria la plata sumei de 200 de lei. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi Udrea Elena Gabriela, Obreja Rudel, Breazu Liberiu Tudor, Lungu Ştefan, Nastasia Gheorghe, Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria, Botoroagă Dragoş Marius, precum şi pentru apelantul intimat inculpat Ariton Ion, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 130 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.