Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Serbia acuză că se fac presiuni asupra României pentru recunoaștere Kosovo

kosovo

Kosovo a intensificat campania pentru recunoaşterea la nivel internaţional, iar cinci state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, sunt supuse presiunilor internaţionale în acest sens, afirmă ministrul sârb de Externe, Ivica Dacici, după ce UNESCO a respins o solicitare a Priştinei.

Kosovo a depus, la începutul lunii august, o solicitare oficială pentru a adera la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), dar iniţiativa a fost blocată rapid de Serbia, care nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii. În acest context, Naţiunile Unite au respins demersul Serbiei.

În contextul demersului de admitere în UNESCO, Kosovo şi-a fixat obiectivul de a fi recunoscut ca stat de cele cinci ţări membre ale Uniunii Europene care nu au făcut încă acest pas, relatează publicaţia Gazeta Express.

"Au fost înregistrate progrese majore în recunoaşterea de către restul statelor membre UE", a declarat Petrit Selimi, adjunctul ministrului kosovar de Externe.

Ministrul sârb de Externe, Ivica Dacici, a confirmat că România, Slovacia, Spania, R.Cipru şi Grecia sunt supuse unor mari presiuni pentru schimbarea poziţiilor privind Kosovo.

"Serbia face tot posibilul pentru a nu se multiplica numărul recunoaşterilor independenţei ilegale a Kosovo. Comunicăm cu statele UE care nu au recunoscut Kosovo. Suntem conştienţi de presiunile la care sunt supuse, dar ne aşteptăm ca poziţiile lor să rămână neschimbate", a spus Dacici, citat de site-ul InSerbia.info, transmite mediafax.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.