Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Serbia consolidează controlul la graniţe

Serbia trebuie să fie pregătită să-şi sporească şi mai mult măsurile de securitate la frontiere ca urmare a creşterii numărului migranţilor care trec graniţa, dar care nu îşi pot continua călătoria înspre vestul Europei pentru că nu li se permite accesul în Ungaria şi în consecinţă rămân blocaţi pe teritoriul Serbiei, a declarat luni preşedintele sârb, Tomislav Nikolic, citat de agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Citește și: Victorie in instanta pentru fostul sot al Codrutei Kovesi!

El a subliniat că autorităţile sârbe trebuie să acţioneze în acest sens chiar cu riscul de a stârni proteste din partea Uniunii Europene, la care Serbia doreşte să adere.

Citește și: Codul lui Da Vinci: Dan Brown anunţă lansarea lui Origin

Până în luna martie, când a fost semnat acordul dintre UE şi Turcia pentru stăvilirea fluxului migrator, ruta balcanică pe care se află Serbia a fost parcursă de sute de mii de migranţi veniţi mai ales din Orientul Mijlociu cu obiectivul de a ajunge în vestul Europei.

Totuşi, în pofida acestui acord cu Turcia şi a închiderii oficiale a rutei balcanice, numărul migranţilor a început din nou să crească, iar aceştia rămân blocaţi în Serbia pentru că nu pot trece mai departe de graniţa ungaro-sârbă, închisă complet de autorităţile ungare cu un gard metalic.

Citește și: Contractul dintre 'clientul' Dan Adamescu şi Black Cube. Care era misiunea spionilor străini

'Dacă Serbia devine un bazin din care apa nu poate fi drenată pentru că alţii mai departe şi-au închis graniţele, atunci Serbia trebuie să-şi închidă şi ea graniţele, indiferent care ar fi convingerile sale', a indicat preşedintele Tomislav Nikolic, citat de agenţia Tanjug. 'Dacă Ungaria nu a supărat UE, cu siguranţă că nici Serbia nu o va face', a apreciat el.

Citește și: A început procesul celor cinci ceceni, acuzaţi că l-au ucis pe liderul opoziţiei ruse

Începând din luna iulie, numărul migranţilor blocaţi în Serbia a crescut cu încă 3.000, potrivit unor date prezentate recent, numărul lor total fiind de circa 7.000, iar tensiunile cresc în taberele de refugiaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.