Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a confirmat marţi că se fac pregătiri pentru o întâlnire între şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi secretarul de stat american Mike Pompeo în data de 14 mai la Soci, staţiune pe coasta rusă a Mării Negre, informează agenţia oficială de presă TASS potrivit Agerpres.
'În mod oficial, vizita şi negocierile vor fi anunţate pe site-ul MAE rus', a subliniat Zaharova, recomandând presei să se orienteze după informaţiile oficiale.
Anterior, surse diplomatice au anunţat o posibilă întrevedere între Serghei Lavrov şi Mike Pompeo în data de 14 mai la Soci, asupra căreia cei doi au convenit în cadrul întâlnirii lor în marja Consiliului Arctic, la Rovaniemi (nordul Finlandei).
Această întâlnire va fi a doua în decursul lunii mai: la 6 mai cei doi au avut o întrevedere în Finlanda, prilej cu care au abordat mai multe subiecte, între care criza din Venezuela. Întâlnirea a durat aproape o oră şi a permis - potrivit lui Lavrov - să se facă un 'pas foarte bun înainte' în continuarea discuţiei telefonice de vineri între preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin, respectiv Donald Trump. Discuţia telefonică a avut loc la iniţiativa Washingtonului, notează TASS.
În discursul său susţinut luni la reuniunea Consiliului arctic, Mike Pompeo a denunţat 'acţiunile provocatoare' ale Rusiei, reproşând între altele militarizarea regiunii arctice, potrivit AFP.
'Rusia a lăsat deja urmele cizmelor sale pe zăpadă', a spus el.
La iniţiativa preşedintelui Vladimir Putin, Moscova şi-a consolidat prezenţa militară în regiune, redeschizând mai multe baze abandonate după prăbuşirea URSS.
Potrivit AFP, virulenţa afirmaţiilor lui Pompeo este cu atât mai notabilă cu cât el le-a pronunţat doar cu câteva minute înaintea întâlnirii sale cu Serghei Lavrov, care a intervenit pe fondul tensiunilor americano-ruse în creştere cu privire în special la Venezuela.
De altfel, şeful Departamentului de Stat a denunţat 'atitudinea agresivă' a Chinei şi Rusiei în regiunea arctică bogată în resurse naturale şi oportunităţi economice.
Referitor la criticile lui Mike Pompeo, Serghei Lavrov a refuzat să comenteze o 'declaraţie politică menită să provoace un anumit efect', lăudând în schimb o discuţie 'foarte bună şi constructivă'.
În afară de situaţia din Venezuela, Donald Trump şi Vladimir Putin au abordat în cursul discuţiei telefonice o serie de alte subiecte precum posibilitatea încheierii unui nou acord nuclear şi denuclearizarea Coreei de Nord.
Unele media americane l-au criticat pe Trump pentru că nu a discutat mai mult cu liderul rus despre ingerinţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016, în finalul anchetei procurorului special Robert Mueller, şi i-a dat crezare liderului rus că Moscova nu are de gând să se implice în situaţia din Venezuela.
Tensiunile au crescut în ultimul timp între Rusia şi SUA cu privire la Venezuela. Washingtonul a cerut Moscovei 'să plece' din ţara sud-americană, unde staţionează din luna martie 100 de militari ruşi, în timp ce Moscova cere Washingtonului să 'abandoneze' sprijinul pentru opoziţie.
Serghei Lavrov și Mike Pompeo se vor întâlni pe 14 mai la Soci
Explorează subiectul
Articole Similare

5
Un militar francez și-a pierdut viața în urma unui accident produs la o bază aeriană din Iordania
5

156
Energia verde e tot mai ieftină - atunci de ce Europa plătește mult mai mult decât China? Avertismentul BCE
156

649
România a fost depășită la capitolul corupție: Acestea sunt țările care conduc clasamentul european
649

14
Poliţia israeliană anunță o desfăşurare masivă în jurul Esplanadei Moscheilor din Ierusalimul de Est, cu ocazia Ramadanului
14

542
Oamenii au dreptul la apă doar două minute pe zi. Țara care impune măsuri extreme din cauza uneia dintre cele mai puternice secete
542

426
Bucureștiul concurează cu Varșovia și alte capitale europene pentru a găzdui o nouă agenție strategică a UE
426

442
De la „match” la misiuni ilegale: Aplicațiile de întâlniri sunt folosite de Rusia ca metodă de recrutare în război
442

892
Când ar putea românii să călătorească fără viză în SUA? Semnalul dat de o influentă senatoare americană: 'Vom continua să insistăm'
892

3.331
Acesta să fie motivul pentru care Donald Trump vrea Groenlanda? Un fenomen ciudat are loc în cea mai mare insulă a Europei
3.331

39
Încă aproximativ 100 de militari americani au sosit în Nigeria
39

943
Ambasadorul României în SUA dezvăluie avantajele participării lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii: 'Avem acces la aceste informații din interior'
943

2.728
Când luminile se vor stinge, va fi semn de război. Marile puteri se luptă deja, departe, în liniște, fără să vadă lumea
2.728

2.953
O puternică senatoare din SUA critică dur raportul privind România: Este eronat și partizan! Nimeni nu-i acordă atenție
2.953

















Comentează