DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Serialul 'Umbre', produs de HBO Europe, revine cu un nou sezon din 20 noiembrie

reactii.ro
umbre

Al treilea sezon al serialului "Umbre", produs de HBO Europe, scris şi regizat de Bogdan Mirică, va avea premiera pe 20 noiembrie la HBO şi pe HBO GO. Noul sezon are 7 episoade, potrivit news.ro.

După un sezon doi care prefaţa confruntarea lui Relu cu Emilian, în al treilea sezon "Umbre", îl găseşte pe Relu încercând să scape din capcanele întinse de Emilian. Relu nu se dă în lături de la nimic, pentru că în joc nu e doar libertatea lui, ci întreaga operaţiune a “familiei” de interlopi de care aparţine. Mizele sunt din ce în ce mai mari, Nicu e pe cale să extindă imperiul, iar Relu este, mai nou, mâna lui dreaptă. Pe această tablă de şah minată, un duel mental între Emilian şi Relu, Nico devine un pion, făcând jocul ambelor tabere pentru propria supravieţuire. Între timp, familia reală a lui Relu se destramă văzând cu ochii, Gina acceptând din inerţie prezenţa lui Sebastian în viaţa ei şi i-o impune şi lui Chuckie, scăpat din mână. Implozia vieţii duble a lui Relu pare să fie definitivă şi umanitatea lui, compromisă irevocabil.

Citește și: Ozzy Osbourne: 'Nu sunt pe moarte, mă recuperez. Doar că durează ceva mai mult decât s-a crezut'

Fanii serialului se vor reîntâlni cu Şerban Pavlu - Relu Oncescu, Maria Obretin - Gina Oncescu, Laurenţiu Bănescu - Emilian, Andreea Vasile - Nico, Costel Caşcaval - Nicu, Doru Ana - Căpitanu, Mădălina Craiu - Magda, Gabi Huian - Teddy, Dan Hurduc – Chuckie, Mihai Călin – Sebastian, Ştefan Velniciuc - Nea Puiu, Sergiu Costache - Sabin, Augustin Viziru - Romică, Vitalie Bantaş - Paganel şi mulţi alţii.

Producătorii executivi HBO Europe sunt Steve Matthews, Johnathan Young, Antony Root. Alina David este producător HBO Europe.

Primele două sezoane ale serialului sunt disponibile pe HBO GO.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.