Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Serviciile Secrete dau vina pe Rusia pentru misterioasele incidente întâmplate în străinătate cu oficiali guvernamentali americani

candgnews.com
serviciu secret america

Comunitatea de informații a SUA presupune că Rusia ar putea fi responsabilă de câteva dintre misterioasele incidente întâmplate în străinătate cu oficiali guvernamentali americani, care, potrivit afirmațiilor, ar fi putut fi supuși unor atacuri acustice secrete sau de altă natură, cu posibila utilizare a ”energiei direcționate”, scrie The Washington Post, citând surse, scrie agenția TASS într-un amplu articol pe această temă.

Potrivit publicației, spionajul american suspectează că responsabilitatea pentru atacurile cu posibila utilizare a microundelor sau a altor forme de ”energie direcționată” ar putea reveni Rusiei. ”Pe fondul noilor etape ale investigațiilor, trebuie să ne convingem că totul este înțeles corect”, citează ziarul estimările unui reprezentant de rang înalt al administrației de la Washington. El nu oferă dovezi ale vinovăției atribuite Moscovei pentru comiterea unor atacuri de acest tip.

Casa Albă, Departamentul de Stat și aparatul directorului Serviciului Național de Informații al SUA, Avril Haynes, nu au răspuns, încă, la solicitarea corespondentului agenției TASS de a confirma sau comenta aceste afirmații.

În mai, publicația Politico a anunțat că unii dintre reprezentanții autorităților americane care se ocupă de investigarea posibilelor atacuri cu utilizarea ”energiei direcționate”, consideră că în aceste acțiuni ar putea fi implicat ”GRU-ul rus”. În același timp, se precizează că ”nu există vreo legătură între serviciile militare de informații ale Rusiei și incidentele cu energia direcționată”, arată aceeași publicație.

La începutul lunii iunie, la audierile din Senatul SUA, Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că autoritățile Statelor Unite nu dispun de informații despre cine se face responsabil de misterioasele incidente din străinătate care au vizat oficiali americani.

”Atacurile acustice” sau cântecul greierilor

Fosta administrație americană a susținut că, începând din noiembrie 2016, peste 40 de diplomați americani au avut de suferit, la Havana, din cauza unui factor de influență externă, definit în presa americană drept ”atac acustic”. Autoritățile Statelor Unite au atribuit Cubei responsabilitatea pentru aceste incidente. În septembrie 2017, SUA au decis, pe fondul acestor incidente, să recheme acasă 60% din personalul ambasadei sale din Havana, după care au cerut Cubei să-și reducă cu 15 oameni numărul angajaților misiunii ei diplomatice din Washington.

Havana a respins în repetate rânduri implicarea ei în incidentele cu diplomați americani. În octombrie 2017, experții cubanezi au declarat, de asemenea, că Statele Unite ar fi putut confunda ”atacurile acustice” cu cântecul greierilor sau a cicadelor.

În primăvara anului 2018, în SUA au apărut informații potrivit cărora un angajat al consulatului lor din Guangzhou (China) ar fi putut fi supus unui ”atac acustic” similar celor din a căror cauză ar fi avut de suferit, din punctul de vedere al administrației de la Washington, diplomații americani din Cuba. La rândul său, guvernul Chinei a subliniat, atunci, că nu a descoperit semnele unui ”atac acustic” asupra lucrătorilor consulatului.

Cazuri noi

La sfârșitul lunii aprilie 2021, Politico a prezentat informații similare. Potrivit publicației, misterioase atacuri cu ajutorul ”energiei direcționate” ar fi putut fi comise împotriva militarilor SUA desfășurați în Siria și că nu poate fi exclusă implicarea Rusiei. Șeful Comandamentului Central al Forțelor Armate ale SUA, generalul Kenneth Mackenzie, în a cărui zonă de responsabilitate operațională intră în primul rând Orientul Mijlociu, a respins, practic, aceste afirmații.

După care postul de televiziune CNN a anunțat, citând, sub acoperirea anonimatului, un fost oficial american, că unul dintre aceste episoade a fost clarificat aproape imediat. La acel moment, simptome asemănătoare celor specifice gripei au fost acuzate de mai mulți pușcași marini americani din Siria. Cineva a legat incidentul de zborul efectuat, nu cu mult timp în urmă, de un elicoper rus deasupra bazei militare a SUA, unde se aflau respectivii pușcași marini. S-a dovedit însă că, de fapt, era vorba despre o toxiinfecție alimentară. Rapid, s-a aflat și unde pușcașii marini consumaseră ”mâncare alterată”, a precizat fostul oficial. În plus, după cum a recunoscut, într-o discuție cu corespondentul CNN un reprezentant al Pentagonului, medicii militari ai SUA au stabilit că pușcașii marini au început să se simtă rău înainte apariției la baza lor a militarilor ruși.

Potrivit datelor CNN, autoritățile americane investighează cel puțin două incidente similare care au avut loc la Washington și în împrejurul capitalei administrative a SUA, în perioada 2019-2020.

Într-o declarație comună dată publicității la 30 aprilie, șefii Comitetului special pentru informații al Senatului SUA, democratul Mark Warner și republicanul Marco Rubio, au afirmat că numărul presupuselor atacuri acustice secrete sau de altă natură cu utilizarea ”energiei direcționate” asupra personalului SUA din străinătate, va crește, după toate probabilitățile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.