Specialiştii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au înlăturat problemele apărute în serviciul web folosit de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, destinat validării datelor în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor, se arată într-un comunicat al MAI. "Ca urmare a eforturilor depuse de specialişti din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a fost pus la dispoziţia personalului abilitat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene un serviciu web pentru validarea datelor necesare în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor", se arată în comunicat.
Astfel, arată sursa citată, sistemul MySMIS2014 utilizat de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene poate fi folosit de către solicitanţii de fonduri europene, inconvenienţele de accesare fiind înlăturate.
MAI precizează că soluţia identificată este una tranzitorie, la nivelul ministerului fiind continuate activităţile pentru remedierea tuturor disfuncţionalităţilor înregistrate, până la repunerea în funcţiune a sistemului în integralitatea sa. "Pentru a veni în sprijinul potenţialilor beneficiari afectaţi, MDRAPFE anunţă că perioada depunerii de proiecte pentru apelurile cu termen limită deschise la acest moment în MySMIS2014 va fi prelungită cu o săptămână", se menţionează în comunicat.































Comentează