Sesizări privind fraude electorale în Tulcea: Poliţiştii au aplicat patru sancţiuni contravenţionale și au întocmit șase dosare penale

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 27-09-2020

Actualizat: 27-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Politia Română

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea a aplicat duminică patru sancţiuni contravenţionale şi a întocmit şase dosare penale în urma cercetărilor efectuate pe tema sesizărilor privind posibile fraude electorale, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Irina Manolache.

Ea a mai spus că poliţiştii au primit până duminică, la ora 17,00, 15 sesizări privind eventuale contravenţii sau infracţiuni electorale, iar în cazul a două dintre ele cercetările continuă, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Dolarul american se va prăbuşi până la sfârşitul lui 2021 - economist

"Până la această oră, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale şi s-au întocmit şase dosare penale, dintre care două pentru coruperea alegătorilor, două pentru neglijenţă în serviciu şi două pentru abuz în serviciu şi fals", a precizat reprezentanta IPJ Tulcea.

Irina Manolache a menţionat că forţele Ministerului Afacerilor şi Internelor desfăşoară în continuare activităţi în sistem integrat pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiţii de siguranţă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri