Premium
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a deci începerea procedurilor de canonizare a protosinghelului Iraclie Flocea (11 mai 1893 – 16 august 1964). Acesta a fost unul dintre cei mai importanți preoți din zona Basarabiei, a participat la Primul Război Mondial și apoi a avut o lungă viață de misionar creștin.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis:
- aprobarea canonizării Cuviosului Macarie Protopsaltul cu titulatura Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul (31 august), a înscrierii sale în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, a proiectelor de texte liturgice (sinaxar, acatist și slujbă) și a icoanei acestuia
- aprobarea propunerii Episcopiei Basarabiei de Sud, avizată de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, de începere a demersurilor de canonizare a protosinghelului Iraclie Flocea (11 mai 1893 – 16 august 1964)
- aprobarea de uniformizare a titulaturii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou astfel: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, precum și uniformizarea icoanei Sfântului, urmând ca acesta să fie reprezentat în toate icoanele ținând în mâna stângă Catedrala Patriarhală, iar în mâna dreapta toiagul de păstor
- înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Nicolae Cabasila (20 iunie) și aprobarea proiectelor de texte liturgice (sinaxar, slujbă, acatist și paraclis)
- înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfinților Mucenici Marius și Marta, soția sa, și a fiilor lor Audifaciu și Avacum (6 iulie) și aprobarea proiectelor de texte liturgice (sinaxar și acatist)
-aprobarea Acatistului Sfântului și Dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu (3 februarie)
-aprobarea Acatistului Sfinților Cuvioși Varsanufie și Ioan din Gaza (6 februarie)
- aprobarea textului Slujbei la deshumarea celor adormiți în Domnul.
Cine a fost Iraclie Flocea
Acesta s-a născut la Pojorâta, județul Câmpulung, în data de 11 martie 1893, primind la botez numele de Ioan și bucurându-se de o educație aleasă în familie și în școală, fiind cel mai ager dintre copii. De mic a fost atras de dorința studiului, a desăvârșirii, cunoscând preoți și monahi cu viață sfântă din zona Bucovinei, în special pe cei din munții Rarău, care i-au îndrumat pașii.
De mic a fost atras de frumusețea lumii aflată în schimbare și de profesorii care i-au marcat viața. În articolele sale publicate în revista Luminătorul a Mitropoliei Basarabiei, amintește aceste stări și trăiri, dar mai ales cum un duhovnic iscusit i-a pus în rânduială viața și i-a trasat oarecum liniile directorii, arătându-i că trebuie să se ferească de ispitele lumii și de tot ce-l îndepărtează de Dumnezeu.
A participat la Primul Război Mondial, fiind în prima linie și trecând cu greu peste pierderile umane și imaginea tristă a războiului care curma viețile multor tineri. Se ruga lui Dumnezeu să-l salveze și era cuprins de teamă când vedea că în jurul lui toți sunt secerați de gloanțe și de schijele obuzelor ce cădeau.
Rănit grav la mână stângă, s-a târât printre camarazii căzuți la datorie și mormanele de pământ, primind îngrijire de la un camarad rănit, aflat în preajma unui râu. De aici ia drumul spitalelor până când a ajuns la Budapesta, la faimosul doctor Lumnizer, care l-a operat și i-a spus că n-a mai avut cazuri de reabilitare a nervilor motrici cu cei din restul mâinii în întreaga sa carieră medicală, fapt care îl făcea să creadă că va rămâne fără mâna stângă. Dumnezeu a lucrat minunat, vindecând pe tânărul ostaș Ioan, care s-a întors pe front.
Aici, în tranșee, după cum povestea, a găsit o icoană a Sfântului Nicolae și o lumânare arzând în fața ei, moment în care promite lui Dumnezeu că dacă va scăpa cu viață din război va merge la mănăstire. Astfel, în anul 1917, după ce a fost eliberat din prizonierat, rămânând în Basarabia se închinoviază la Mănăstirea Hârbovăț din raionul Călărași.
După perioada de încercare, văzând râvna lui pentru cele sfinte, în anul 1920 a fost călugărit, primind numele de Ieraclie. În anul 1925 a fost hirotonit ierodiacon, iar în anul 1927 ieromonah. În perioada 1926-1930 a urmat cursurile Facultății de Teologie din Chișinău, remarcându-se prin preocupările sale cărturărești, publicistice și duhovnicești, fiind apreciat de profesorii erudiți ai Facultății de Teologie.
Era un tânăr studios și echilibrat, pasionat de lecturi și implicat în activitatea misionară, fapt care reiese din activitatea publicistică bogată pentru acea perioadă și activitățile tipografice pe care le-a desfășurat la Mănăstirea Hârbovăț.
Mihail Sadoveanu care a vizitat mănăstirea îl descria astfel: ... fratele Ion, un flăcău din Bucovina, înalt și senin, bun cărturar, dezgustat de timpuriu de deșertăciunile lumii... El ne coboară în gropniță unde sunt înmormântați stareții vechi, ne arată cărțile din strane, bătrâne și frumoase tipărituri din teascurile mănăstirii Neamțu, și ne dă, cu un zâmbet blajin lămuriri... A publicat mai multe articole în revista Luminătorul, unele fiind publicate în volumele: Mozaic Literar, Editura Tiparul Moldovei, 1934; Călătoria la Ierusalim, 1935; Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț; Perla etc. A îndeplinit funcția de ajutor de exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, iar din anul 1935 devenind misionar principal.
Pentru calitățile sale oratorice și pregătirea teologică, bun cunoscător al Scripturii și al Filocaliei, pentru viața curată și trăirea înaltă a fost desemnat să conducă procesiunile cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hârbovăț, prin parohii primăvara și toamna, procesiuni denumite: semănătura spirituală sau plugăria de toamnă și de primăvară, ocazie cu care rostea cuvântări și predici ocazionale, dădea sfaturi, multe din predicile sale fiind publicate în revistele eparhiale. Era recunoscut de contemporani ca mare orator și duhovnic iscusit, milostiv și generos cu cei străini, devotat misiunii sale, vorbitor de limbi străine, traducător și publicist (rusa, găgăuza, germana etc.), mărturisitor în închisorile comuniste, cunoscător al Sfintei Scripturi, bun cântăreț și administrator, fapt confirmat și de cei care i-au studiat viața și activitatea.
Pentru activitatea sa rodnică se bucura de aprecierea ierarhilor, a credincioșilor și a personalităților vremii, arhiepiscopul locotenent Efrem Enăcescu, când a transferat Școala de cântăreț de la Chișinău la Hârbovăț, în anul 1938, l-a desemnat subdirector și spiritual al acesteia.
În anul 1940, la retragerea administrației românești, protosinghelul Ieraclie Flocea fost desemnat vicar al eparhiei, menținând echilibru până la desființarea mănăstirii, trei luni mai târziu, mergând preot la parohia Nisporeni. Văzând persecuția preoților și a monahilor din partea sovieticilor, din puținele posibilități de la parohie trimitea ajutoare la călugării de la mănăstirile Noul Neamț și Hâncu, le dădea bani și produse alimentare, până la revenirea în 1941 a Armatei Române.
După sosirea Armatei Române și eliberarea Basarabiei revine la mănăstirea Hârbovăț și se implică în procesul de renovare, ajutând ca să fie aduși înapoi monahii alungați de sovietici.
Între anii 1941-1944 a îndeplinit ascultarea de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, iar în martie 1944 a fost numit vicar eparhial pentru regiunile evacuate din Arhiepiscopie.
În 2 august 1945 a fost arestat, fiind condamnat de Sovietul Suprem, la 8 ani de muncă silnică în Siberia, în data de 17 decembrie 1945, pentru propagandă, agitație și apeluri pentru răsturnarea puterii sovietice, conform art. 58, p.10, era o formă prin care erau condamnați clericii și monahii, fără a li se putea aduce vreo acuzație reală, ci pentru că erau români ortodocși și conform ideologiei partidului erau dușmani ai poporului.
În Lagărul pentru deținuți, ca și ceilalți clerici, a continuat să ajute și să încurajeze pe cei deportați, a spovedit și a ținut vie flacăra credinței, fiind devotat slujirii asumate și Bisericii. Nu s-a lepădat de credința și nici nu a cedat presiunilor, fapt care șl-a ajutat să supraviețuiască și să revină în Basarabia, rămânând statornic până la sfârșitul vieții sale.
În anul 1953 se întoarce în Basarabia „tot atât de smerit și harnic propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu”, observau contemporanii. În această perioadă a îndeplinit ascultarea de casier la Mănăstirea Țigănești, până în anul 1959, apoi de ghid la mănăstirea Noul Neamț, până la închiderea mănăstirii în anul 1962. Ultimii ani de viață i-a petrecut la un fiu duhovnicesc din satul Chițcani, rămânând în preajma mănăstirii până la trecerea sa la Domnul în 16 august 1964, când a fost înmormântat în cimitirul satului, sub atenta supraveghere a comuniștilor. Precizăm că reprezentanții statului sovietic îi monitorizau cu multă atenție pe clerici și în special pe monahi. De multe ori aceștia erau duși la raion și interogați, bătuți și umiliți, amenințați cu moartea, pentru a-i determina să trădeze credința și să încalce rânduiala Bisericii. Din acest motiv, la moartea sa, n-au putut să citească panegiricul pregătit de arhimandritul Varlaam Chirița, ca să evite noi măsuri de educare pentru cei prezenți, mulți aflați în vizorul securității. Constatându-se condamnarea nedreaptă, în 19 octombrie 1992 protosinghelul Ieraclie a fost reabilitat de către procuratura Generală din Republica Moldova.
Este interesantă corespondența care s-a păstrat în familie, din care reiese greutățile vieții și rugăciunea pe care o făcea pentru familie și cei dragi zilnic, dorul de locurile natale etc.
După anul 2000, rudele sale de la Pojorâta, împreună cu dna. Nina Negru, jurnalist din Chișinău, pasionată de istoria Basarabiei și cunoscătoare a Istoriei Bisericii din secolul al XX-lea, au mers să caute mormântul său la mănăstirea Noul Neamț. După căutări multiple, dna. Nina Negru spunea că într-un articol că: în pofida eforturilor celor care încercau să-i inducă în eroare ca să nu găsească mormântul, după ce a trecut de mai multe ori pe lângă crucea smerită a egumenului Ieraclie, chiar s-a lovit de ea, a descoperit că pe acea cruce simplă era scris cu litere abia descifrabile numele marelui misionar din perioada interbelică și mărturisitor în perioada sovietică.
Nu cunoșteam nimic despre viața și activitatea acestui vrednic misionar al Basarabiei interbelice, doar numele lui mi-a atras atenția și scotocind în memoria copilăriei mi-am adus aminte de spusele arhimandritului Irinarh Ciobanu, vrednic de pomenire, fost viețuitor în obștea de la Noul Neamț, despre harnicul și minunatul Ieraclie, cel cu viață sfântă.
Dumnezeu însă ne poartă pașii și ne bucură viața, încurajându-ne în lucrarea noastră, dându-ne speranță și arătându-ne că cei care s-au nevoit altădată nu sunt uitați, ei ne ocrotesc și se roagp la Tronul lui Dumnezeu pentru noi. Astfel, în luna septembrie a anului 2022 am fost contactat de părintele director Dragoș Bahrim de la Iași, care mi-a relatat o întâmplare, îndemnându-mă să merg la Pojorâta. Cu ocazia vizitei efectuate la rudele părintelui Ieraclie, am aflat că rudele au dorit să aducă acasă osemintele părintelui, dar n-au reușit și le-au înhumat în cimitirul mănăstirii Noul Neamț în anul 2019. La acel moment, au luat câteva fragmente din osemintele sale pentru familie, păstrându-le în casa lor din Pojorâta, unde ardea o candelă și era o atmosferă de mănăstire.
În ziua trecerii sale la Domnul, 16 august 2022, din osemintele sale a izvorât mir, fapt care i-a speriat. Aceasta mi-au mărturisit când am ajuns în casa lor. S-au întrebat atunci ce trebuie să facă? Cui să se adreseze?
După ce am discutat, pornind de la această întâmplare, am început documentarea pentru cunoașterea vieții și activității protosinghelului Ieraclie Flocea. Parcurgând articolele și studiile publicate în presa vremii, mai ales în Luminătorul, dar și lucrarea Mozaic Literar, am înțeles că acesta este un misionar și un monah de vocație, iar toate cele întâmplate sunt semne de la Dumnezeu, pentru cercetarea vieții sale și încurajarea creștinilor din zilele noastre.
Cercetând opera și activitatea sa, am constatat că părintele Ieraclie a avut o viață sfântă, a fost un monah de vocație și un misionar neobosit, predicator și duhovnic, pătimitor în închisorile comuniste și făcător de minuni, statornic și fidel slujirii asumate, n-a părăsit Basarabia, ci a rămas până la sfârșitul vieții sale monah și mai mult, în pofida greutăților a predicat Evanghelia, aducând pe mulți la Hristos.
Descoperirea mormântului, un alt lucru minunat, descris de dna. Nina Negru și membrii familiei părintelui Ieraclie, îmi spuneau că dacă ar fi fost înmormântat în cimitirul mănăstirii nu s-ar fi găsit mormântul, întrucât cimitirul mânăstirii fost profanat și arat, ori fiind în mormântat în cimitirul satului, rudele au putut găsi mormântul vrednicului slujitor al Bisericii, solicitând ca să fie deshumate din dorința de a le duce în satul natal, lângă mormintele rudelor.
În ultimii ani s-a scris mai multe articole în Basarabia despre el și despre activitatea sa misionară, despre personalitatea sa vorbindu-se la simpozioane și alte activități academice, acesta fiind descris ca un adevărat misionar și lucrător în via Domnului. Personalitatea sa i-a însuflețit pe mulți contemporani, fapt ce i-a determinat pe cercetătorii pasionați de cunoașterea vieții monahilor și a clericilor din Basarabia secolului trecut să exprime cuvinte laudative la adresa sa, vorbind despre sfințenia vieții și bunătatea sa.
Pornind de la aceste considerente și de la hotărârea Sfântului Sinod nr. 78 / 2021, privitor la cercetarea vieților vrednicilor înaintași, duhovnici și pătimitori în închisorile sovietice, ne bucurăm că avem chipuri de cuvioși, ca părintele Ieraclie Flocea, care pentru noi este un model de slujire jertfelnică și responsabilă, dar și un rugător la Tronul Preasfintei Treimi.
Analizând viața și activitatea sa, în contextul anului Centenar al Episcopiei Basarabiei de Sud, dar și din dorința ca la Centenarul ridicării la rang de Patriarhie a Bisericii Autocefale Române, să fie înscriși în Calendarul Bisericii noastre și cuvioși cu viață sfântă care au activat în Mitropolia Basarabiei și au trecut prin prigoana din perioada sovietică, am înaintat Sfântului Sinod propunerea de canonizare a părintelui Ieraclie Flocea, un misionar al Basarabiei interbelice, urmând să identificăm și alte chipuri de clerici și monahi îmbunătățiți, care prin rugăciune și pocăință au sfințit pământul țării.
