Duminică, vremea va fi caniculară, iar atmosfera fierbinte, în Capitală şi în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile vor urca până la 37 de grade Celsius. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în noaptea de duminică spre luni, precum şi luni, în nord şi în nord-vest, dar şi în restul ţării vor fi ploi torenţiale, vijelii şi grindină.
În cea mai mare parte a zonelor de câmpie şi de podiş, în Oltenia, Muntenia şi local în Moldova şi Transilvania, duminică vremea va fi în continuare caniculară, cu temperaturi maxime de 35 - 36 de grade Celsius, putând atinge 37 de grade în zona de sud a ţării.
Citește și: Plătită de Primăria București cu 6.000 de euro pe lună, o mare vedetă critică orașul din cauza traficului
Meteorologii spun că disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală urmând să atingă şi să depăşească uşor pragul critic de 80 de unităţi, local, în special în regiunile sud-vestice şi sudice.
În noaptea de duminică spre luni, în regiunile vestice şi nord-vestice, precum şi luni, în restul ţării, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată. Astfel, se vor înregistra ploi torenţiale însoţite de descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină, conform ANM.
Comentează