În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă propune un articol din România Liberă pe tema intensificării dezbaterilor legate de interzicerea treptată a autovehiculelor diesel.
România Liberă:
În luna februarie a acestui an, Tribunalul administrativ federal din Leipzig a decis că interzicerea accesului autovehiculelor diesel în centrul oraşelor este legală, în anumite condiţii.
În motivaţia de 30 de pagini publicată vineri, Tribunalul administrativ federal din Leipzig a precizat că nu ar trebui să existe perioade de graţie pentru introducerea interdicţiilor de circulaţie. "Astfel de restricţii nu merg dincolo de alte interdicţii care sunt justificate de legislaţia rutieră şi pe care automobiliştii trebuie să le accepte", apreciază Tribunalul administrativ federal.
Introducerea cu efect imediat a unor interdicţii de circulaţie cu privire la drumurile sau secţiuni de drum importante ar fi legitimă şi ar putea afecta toate modelele, exceptând cele care îndeplinesc standardele de emisii Euro-6, se arată în motivaţia tribunalului. Pentru zonele metropolitane mai mari, care cuprind mai multe drumuri şi străzi, tribunalul a recomandat o implementare treptată a interdicţiilor, începând cu automobilele diesel mai vechi care îndeplinesc standardele de emisii Euro-4. (Mai multe detalii AICI)
Deutsche Welle:
Nimic nou când vine vorba de abordarea UE pentru Balcani. Cam aşa s-ar putea rezuma rezultatul summitului de la Sofia dintre UE şi cele şase state candidate la aderare din Balcanii de Vest. UE dă asigurări că aceste ţări vor fi primite cândva în clubul bunăstării şi stabilităţii comunitare. Ţările candidate dau la rândul lor asigurări că vor face toate reformele şi eforturile posibile pentru a îndeplini strictele standarde ale Uniunii. Este un scenariu care se repetă deja de 15 ani, de la summitul din 2003 de la Salonic. Şi va mai merge aşa încă zece ani cel puţin, în special pentru cele mai slabe două ţări din acest grup de şase - Kosovo şi Bosnia-Herţegovina.
Statele membre ale UE nu au deloc apetit pentru o nouă extindere, care va aduce noi probleme. Noul star european, preşedintele francez Emmanuel Macron, a pus degetul pe rană: ca UE să mai poată accepta noi membri, comunitatea trebuie să-şi rezolve mai întâi propriile probleme. Adică să preia şi să aplice reformele propuse chiar de liderul de la Paris. Spania are o problemă şi cu statutul Kosovo, care ar trebui definit în aşa fel încât să nu ofere separatiştilor catalani un model de acţiune care să-i înstrăineze şi mai mult de Madrid. Lucru complicat şi de durată.
Prin urmare, ţările candidate din Balcanii de Vest trebuie să aibă mai departe răbdare şi să-şi continue eforturile. Atracţia UE se face încă simţită, prin promisiunea stimulentelor financiare şi a solidarităţii politice. Dar Rusia şi China sunt gata să se implice la nevoie, dacă aprecierea pentru UE se va diminua în Bosnia, Serbia sau Albania. (Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
Valentin Radu de la Omniconvert, o firmă de marketing digital, spune că un client nou costă cu 30% mai mult decât dacă ai ţine un client actual. Companiile depun un efort considerabil pentru a atrage, pentru a cumpăra noi clienţi şi se uită mai puţin sau chiar deloc la cei pe care deja îi au.
De multe ori şi voi sunteţi intrigaţi şi furioşi când vedeţi şi când auziţi că o companie unde sunteţi client lansează o ofertă mai bună decât cea pe care o aveţi voi. Când întrebaţi şi vreţi să primiţi aceeaşi ofertă, răspunsul este: oferta e valabilă doar pentru clienţii noi.
Şi cu cei vechi ce se întâmplă? Ce ofertă au?
De fapt, clienţii vechi, bun-platnici, plătesc pentru atragerea clienţilor noi care primesc oferte mult mai bune. O absurditate economică.
În sistemul bancar, cei care îşi plătesc ratele la timp - fie că sunt companii, fie că sunt persoane fizice - şi nu au creat deloc probleme plătesc pentru creditele neperformante lăsate în urmă de alţii prin comisionul de risc. Atât timp cât riscul nu s-a materializat, de ce să-l plăteşti? Sau dacă, la finalul unui credit, nu s-a înregistrat niciun incident, de ce nu se returnează bunului debitor costul de risc?
Companiile calculează pagini întregi de indicatori pentru atragerea de noi clienţi, dar au prea puţini indicatori return on investment – ROI – pentru clienţii deja existenţi. (Mai multe detalii AICI)
RFI:
Mai sunt 24 de ore sunt până vom afla cine este anul acesta câştigătorul sau câştigătoarea mult-râvnitei Palme d’or la ediţia a 71-a a Festivalului de film de la Cannes. Două filme mai sunt azi în competiţie - unul turcesc de peste trei ore şi altul ruso-kazakh. Ceremonia de decernare a premiilor are loc mâine seară, lucru inedit în istoria recentă a Festivalului care de obicei se încheia duminica. Cine sunt favoriţi, care sunt cele mai recente pariuri la Cannes pe ultima sută de metri.
După 11 zile de competiţie, mai toţi criticii mizează aici pe o Palme d’or pentru filmul «Leto» al rusului Kirill Serebrennikov, un cineast reţinut la domiciliu de autorităţile de la Moscova. Povestea unui rocker din epoca sovietică a cucerit pe toată lumea. Printre favoriţi ca să primească premiul suprem aici figurează şi “BlacKkKlansman”, pelicula americanului Spike Lee. Un film inspirat dintr-o poveste adevărată, aceea a unui poliţtist care în anii ‘70 a infiltrat Ku Klux Klanul. Filmul este o denunţare a extremismului de dreapta, a rasismului şi antisemitismului, şi nu în ultimul rând un violent manifest anti-Trump. In fine, filmul “Dogman” al italianului Matteo Garrone, proiectat joi în competiţie, ar urma să plece cu ceva de aici având în vedere entuziasmul sălii după proiecţie.
Putem spune că până acum am avut parte de o selecţie bună anul acesta, cu mai multe filme de calitate decât în trecutul apropiat. Există şi un oarecare consens cu privire la peliculele care nu vor lua nimic, atât de prost au fost primite de critici şi public. Pe lista rateurilor, “Les filles du soleil” al franţuzoaicei Eva Husson, istoria unor combatante yezidi, kurde, din Irakul de azi, “Le livre d’image” al franco-elveţianului Jean-Luc Godard, “Under the Silver Lake” al americanului David Robert Mitchell şi «Un couteau dans le cœur» al francezului Yann Gonzales cu Vanessa Paradis în rolul principal, sunt 4 trei dintre filmele care au decepţionat cel mai mult anul acesta. (Mai multe detalii AICI)
Comentează