Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sfidare fără precedent! Macron și miniștrii săi pleacă din țară, în timpul unor proteste de mare amploare

Getty Images
Emmanuel Macron

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi o parte a Guvernului său urmează să efectueze o vizită la Barcelona, pentru a semna un tratat de prietenie cu Spania, la 19 ianuarie, în prima zi de manifestaţii împotriva reformei pensionării.

Cotidianul catalan La Vanguardia scrie că Emmanuel Macron şi 12 miniştri francezi urmează să participe, la 19 ianuarie, la un summit francezo-spaniol, la Barcelona, informează News.ro.

Guvernul a anunţat că premierul Elisabeth Borne urmează să nu-l însoţească pe Emmanuel Macron la summit, pentru ca cei doi reprezentanţi ai Executivului să nu se afle în afara teritoriului francez în acelaşi timp, iar unul să gestioneze situaţia din ţară.

Din delegaţia lui Macron urmează să facă parte miniştrii Apărării Sébastien Lecornu, Justiţiei Éric Dupond-Moretti, Muncii Olivier Dussopt, Educaţiei Pap Ndiaye şi însărcinat cu Afaceri Europene Laurence Boone.

Autorităţile spaniole pregătesc de mai multe luni acest eveniment, care s-a lovit de unele divergenţe între cele două ţări, potrivit unor surse diplomatice citate de AFP, în dosarul gazoductului ”MidCat”, un subiect soluţionat recent printr-un acord.

Franţa şi Spania urmează să semneze joia viitoare un ”Tratat de prietenie şi cooperare” care, potrivit Guvernului spaniol, urmează să poarte numele de ”Tratatul de la Barcelona”.

Potrivit Madridului, acest act urmează să oficializeze o apropiere de Paris, după modelul cuplului francezo-german sau a ”Tratatului de la Quirinal”, ratificat de Franţa şi Italia în noiembrie 2021.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.