Premium
Teama de Stalin nu a fost singurul lucru care ţinea echipa unită, dar în mod sigur nu a fost niciodată absentă în anii de început, arată Stelian Țurlea la Mediafax.
Sheila Fitzpatrick, născută în 1941 în Australia, a fost profesor de istorie la Universitățile din Sydney și Chicago, a trăit aproape cincizeci de ani în America și Europa, a revenit în Australia în 2012 și a publicat mai multe cărți importante de istorie, îndeosebi analize ale regimului sovietic și anilor Războiului Rece. S-a specializat în istoria modernă a Rusiei după ce a avut posibilitatea să o cunoască nu numai din documente, ci şi direct, din perioada când a petrecut mai mulţi ani în Uniunea Sovietică.
Cartea de față a apărut în 2015 și prezintă istoria echipei lui Stalin, unul dintre cei mai longevivi șefi de stat din secolul al XX-lea, aflat în fruntea celui mai mare imperiu totalitar din lume. Longevitatea i-a caracterizat și echipa: unii dintre membrii ei – Molotov, Mikoian, Vorosilov, Kaganovici, marii supraviețuitori – au rămas alături de conducător în toți cei 25 de ani cât s-a aflat la cârma Uniunii Sovietice. „Chiar dacă era stăpân pe situație, Stalin a preferat - după cum contemporanii săi Mussolini și Hitler n-au făcut-o – spune istoricul, să opereze printr-un grup de figuri tutelare din jurul său, loial lui, personal, dar acționând și ca o echipă”. Echipă, conducere colectivă, bandă sau Birou Politic, aceste grup a reușit să se mențină decenii la conducere. „De-a lungul celor treizeci de ani, scrie Fitzpatrick – au existat schimbări în componența echipei, unii au murit au apărut alții noi, dar nucleul grupului – Veaceslav Molotov, Lazar Kaganovici, Anastas Mikoian, Klim Voroșilov și Andrei Andreiev au rămas constanți și grupul acesta, împreună cu recruții din anii 30, au constituit echipa, conducerea colectivă, care l-a însoți pe Stalin până la moarte.”
„Pericolul reprezintă un aspect crucial al lucrării mele. Echipa, în ansamblu, era în pericol la începutul anilor ’30, când combinaţia, nesăbuită şi extrem de ambiţioasă, dintre colectivizarea agriculturii ţărăneşti şi industrializarea în ritm forţat ar fi putut duce la un dezastru. Marile Epurări de la sfârşitul anilor ’30 au fost un alt moment de pericol maxim, atât pentru Stalin (căci teroarea ar fi putut scăpa de sub control şi s-ar fi putut întoarce împotriva iniţiatorului ei), cât şi pentru membrii echipei, făptuitorii ei, alături de Stalin, cărora însă li se amintea constant că ar putea deveni ei înşişi victime. De fapt, cea mai mare parte a nucleului grupului a supravieţuit, atât politic, cât şi fizic: Stalin s-a dovedit a fi până la urmă un protector loial pentru membrii echipei, însă rudele aces¬tora şi subordonaţii lor de încredere cădeau ca muştele în jurul lor, ei neputând fi siguri de aceasta dinainte. Teama de Stalin nu a fost singurul lucru care ţinea echipa unită, dar în mod sigur nu a fost niciodată absentă în anii de început. (...)
Deşi m-am documentat pentru cartea de faţă din arhive şi din surse primare, aşa cum se procedează în lucrările savante, ea nu a fost scrisă ca o lucrare ştiinţifică propriu-zisă. Mi s-a părut inutil să aplatizez toată această uriaşă dramă şi să las la o parte detaliul personal care, pentru mine, a făcut ca echipa să prindă viaţă. Mai mult chiar, epoca lui Stalin este încă importantă pentru un public mai larg, mai ales pentru cei care au trecut prin Războiul Rece. În trecut, am scris mult despre aspectele cotidiene, sociale şi culturale ale experienţei sovietice, dar aceasta este prima mea incursiune pe scară largă în politica şi biografiile celor de rang înalt. întrucât este concepută ca o carte populară, în general, nu am scos în evidenţă controversele ştiinţifice. Bibliografia mea include numai sursele secundare care sunt citate ca atare în text. Dar istoricii fac şi ei parte din publicul cititor căruia mă adresez şi de aceea am inclus note detaliate, prin care le dau posibilitatea de a vedea sursa informaţiilor folosite (deşi pentru a evita supraaglomerarea de note în textul principal, am preferat să le grupez laolaltă pe capitole, în secţiunea alocată notelor). Concluziile subliniază contribuţiile cărţii la dezbaterile ştiinţifice.
Cititorii care cunosc lucrările mele anterioare vor recunoaşte câteva dintre temele abordate în trecut, mai ales accentul pus pe interesul instituţional în politica la nivel înalt, reţelele de patronaj şi interacţiunile zilnice. într-un fel, ceea ce am scris în Stalinismul de fiecare zi a trecut de la mediul popular, urban al acestei cărţi timpurii la lumea stranie şi izolată a Kremlinului. Dar am făcut descoperiri neaşteptate pe parcursul cercetării - lucruri care m-au surprins pe mine şi care sper că îi vor surprinde şi pe colegii mei cercetători. Când am început, cunoşteam anii ’30 mult mai bine decât perioada postbelică şi decât perioada post-stalinistă şi mă aşteptam ca aceşti ani să constituie cea mai interesantă şi mai activă perioadă a echipei. Părea plauzibil ca Marile Epurări să fi sugrumat viaţa echipei. Am petrecut mult timp la arhivele Biroului Politic din anii 1939-1940 şi am observat că, în timp ce Stalin părea să îşi desfăşoare activitatea în mod normal, restul echipei îşi ţinea bine capul plecat, deşi funcţionarea şi munca grea reparase daunele provocate de epurări.”
Sheila Fitzpatrick - În echipa lui Stalin. Anii periculoși din politica sovietică. Traducere din limba engleză de Anca Irina Ionescu. Meteor Press. 432 pag.
