Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE/PMP) îi cere prim-ministrului interimar al Guvernului României, Sorin Cîmpeanu, să solicite urgent Comisiei Europene activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul tragediei de la Clubul Colectiv din București.
Pe de altă parte, eurodeputatul în contrazice pe premier, care a declarat că tragedia din 30 octombrie nu se poate încadra în categoria dezastrelor pentru care România poate fi sprijinită prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
„Conform legislației care reglementează mecanismul, «dezastru» înseamnă orice situație care are sau poate avea efecte grave asupra persoanelor, a mediului, sau a bunurilor materiale, inclusiv asupra patrimoniului cultural. Este adevărat că, în general, acest instrument se activează în cazul unor calamități naturale pentru a ajuta statele afectate să facă faţă mai bine operaţiunilor adiacente. Însă sunt şi alte situaţii în care a fost activat, de aceea şi în cazul tragediei de la Colectiv existau șanse mari să poată fi activat acest mecanism”, transmite Siegfried Mureșan
Eurodeputatul atrage atenția că prin acest mecanism autoritățile din România pot să solicite, spre exemplu, detaşarea unor experţi care să sprijine autorităţile române în gestionarea mai bună a situaţiei răniţilor sau pentru a deconta o parte din cheltuieli.
„Nu este totul pierdut. România încă poate solicita activarea mecanismului pentru protecție civilă. De ce să acoperim din bugetul de rezervă al României costurile cu transportul victimelor în clinicile din străinătate, dacă ar exista posibilitatea ca aceste cheltuieli să fie decontate de Comisia Europeană? Aceasta este și ceea ce i-am spus prim-ministrului interimar al Guvernului României în scrisoarea pe care i-am adresat-o astăzi”, a mai explicat Siegfried Mureșan.
Comentează