Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simona Halep a răbufnit după comparația jurnaliștilor de la EuroSport: 'Osaka are sentimentele ei, total diferite'

Doartenis
Simona Halep

Simona Halep se menţine pe locul 2, cu 5.782 puncte, în clasamentul WTA, ierarhia fiind condusă în continuare de Naomi Osaka (5.967 de puncte). Jurnaliştii nemţi de la EuroSport au făcut o comparaţie între cele două tenismene, dar românca i-a contrazis, conform Mediafax.

"Pot spune că nu m-am chinuit după ce am devenit numărul unu în clasamentul mondial şi asta pentru că 2018 a fost un an mai bun decât 2017. Pentru mine a fost o mare fericire, am fost încântată ca am fost capabilă de o asemenea reuşită. Nu mă pot compara cu Osaka, ea are sentimentele ei, total diferite. Eu m-am simţit cu adevărat fericită pe primul loc şi voi fi la fel dacă voi mai ajunge în această poziţie", a declarat Simona Halep, conform sursei citate.

A fumat marijuana, iar apoi a sărit de la etajul patru al căminului: studentul este în stare gravă la spital

Naomi Osaka a anunţat că se simte vânată şi epuizată de când e pe primul loc WTA. Nipona e de 13 săptămâni lider în ierarhia mondială, fiind pe locul 20 într-un clasament all-time, în timp ce Simona Halep e pe zece, după ce a fost 64 de săptămâni numărul unu.

Simona Halep nu participă la turneul de la Stuttgart şi poziţia sa, locul doi în clasamentul WTA, e ameninţată de Petra Kvitova, cea care la competiţia de pe tărâm german a ajuns deja în sferturi. Dacă va trece în turul următor, de săptămâna viitoare Halep va fi pe locul trei. Simona revine în circuit în mai, la Madrid, ea fiind acum în refacere după lupta epuizantă din Fed Cup.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.