DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Simona Halep, după câștigarea Wimbledon: Nu știu cum va fi în România, nu știu ce mă așteaptă

Twitter/ WTA
Simona Halep

Simona Halep a declarat, sâmbătă, în conferinţa de presă de după ce a devenit campioană la Wimbledon, că nu ştie ce o aşteaptă la revenirea în ţară, dar probabil luni va avea parte ca de o primire similară celei după titlul de la Roland Garros.

Citește și: SONDAJ CURS - Clasamentul prezidențiabililor: surprize în topul încrederii

"Nu ştiu cum va fi în România, nu ştiu ce mă aşteaptă, dar probabil va fi cam la fel ca după Roland Garros", a declarat Halep, care a vorbit şi despre Roger Federe: "Îi mulţumesc lui Roger Federer, dacă îl asculţi pe el, poţi realiza multe lucruri".

Simona Halep s-a bucurat că a fost îmbrăţişată sâmbătă şi de Ion Ţiriac: "Domnul Ţiriac m-a sunat după Madrid în 2014, când am pierdut cu Şarapova, era cam supărat şi mi-a spus că am viitor bun, dacă muncesc mult. Acum a venit de dimineaţă şi mi-a zis că ori câştig, ori pierd, e ziua mea. Şi apoi la final m-a îmbrăţişat, lucru care nu se întâmplă des".

Următul pas pentru Halep este vacanţa.  "Apoi urmează sezonul din America, îmi doresc să fac o treabă bună la US Open, anul trecut am plecat prea devreme".

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.