Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sindicaliștii au bătut cu pumnul în masă în fața lui Alexandru Rafila: Discuții tensionate pe tema creșterilor salariale

Ministerul Sanatatii
Alexandru Rafila

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas afirmă că, la discuţiile avute miercuri cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, au respins orice fel de abordare care ar putea produce noi discriminări între angajaţi, câtă vreme creşterile salariale ar viza doar funcţionarii publici, nu şi personalul contractual. ”Creşterile salariale solicitate de către Federaţia Sanitas trebuie să se facă pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate şi asistenţă socială într-un procent mediu de 25”, arată aceştia.

Potrivit Federaţiei Sanitas din România, reprezentanţi ai mai multor organizaţii sindicale s-au întâlnit, miercuri, cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru a discuta solicitările sindicaliştilor de la Direcţiile de Sănătate Publică aflaţi în protest spontan de mai multe zile.

”Propunerea domnului ministru a fost aceea de identificare a unor soluţii pentru echivalarea salarizării funcţionarilor publici din Direcţiile de sănătate publică cu funcţionarii publici din cadrul Caselor judeţene de Asigurări de Sănătate proaspăt translataţi în grila prevăzută pentru aparatul de lucru al Guvernului. Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au respins orice fel de abordare care ar putea produce noi discriminări între angajaţii acestor instituţii câtă vreme creşterile salariale ar viza doar funcţionarii publici, nu şi personalul contractual”, arată reprezentanţii Federaţiei, într-o postare pe Facebook.

Ei adaugă că i-au atras atenţia ministrului şi cu privire la faptul că în acest moment sunt manifestări spontane de nemulţumire în mai multe spitale din ţară, unde personalul TESA a întrerupt activitatea, şi se prefigurează ca în cursul lunii decembrie să aibă loc tot mai multe asemenea manifestări spontane.

”Hotărârea Consiliului Naţional al Federaţiei noastre este de susţinere a unor creşteri salariale ce trebuie să vizeze toţi angajaţii din sistemele de sănătate şi de asistenţă socială. Nemulţumirea angajaţilor este una generală şi nu ne putem permite noi cârpeli care să adâncească actualele discriminări dintre diferitele categorii de profesionişti. În aşteptarea noii legi a salarizării unitare care va trebui să elimine toate aceste inechităţi, creşterile salariale solicitate de către Federaţia Sanitas (în baza hotărârii Consiliului Naţional din data de 21 noiembrie 2023) trebuie să se facă pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate şi asistenţă socială într-un procent mediu de 25%. La nivelul Ministerului Sănătăţii s-a constituit un grup de lucru care va comunica în permanenţă, pentru stingerea nemulţumirilor colegilor noştri într-o manieră cât mai operativă”, transmit sindicaliştii.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţa, luni, că va avea o discuţie, miercuri, cu sindicaliştii din sănătate. ”Cred că este important ca şi colegii de la direcţiile de sănătate publică, angajaţii Ministerului Sănătăţii să poată să aibe o situaţie a veniturilor care să nu îi discrimineze faţă de alte categorii de personal care lucrează în sistemul de sănătate”, afirma el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.