Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sindicaliștii din Poliție, acuzații GRAVE la adresa lui Marcel Vela, după ce polițiștii au luat coronavirus

politisti

Sindicatul Europol reclamă din nou lipsa măsurilor de revenire a îmbolnăvirii cu noul coronavirus la IPJ Neamţ şi relatează că jandarmi şi poliţişti de la Poliţia Municipiului Roman au intrat în contact cu un bărbat care voia să se sinucidă şi, ajuns la spital, s-a constatat că are coronavirus. Poliţiştii care l-au convins pe bărbat să nu se sinucidă nu au fost izolaţi şi se pot prezenta la serviciu. Sindicaliştii reclamă şi faptul că poliţiştii, deşi supuşi pericolului de infectare, nu primesc vreun spor, aşa cum se întâmplă cu alte categorii de personal.

Citește și: ULTIMA ORĂ Bucureștiul și 10 județe din țară, incluse de Germania pe lista 'zonelor de risc'

”În viziunea ministrului Vela poliţiştii nu sunt expuşi riscului în lupta cu covidul şi pe cale de consecinţă nu trebuie să primeasca vreun spor. Greşit domnule ministru, greşit! Virusul perfid dă târcoale, acum, Poliţiei Municipiului  Roman din IPJ Neamţ şi probabil îşi va atinge scopul”, au anunţat sindicaliştii.

Potrivit acestora, o femeie a sesizat la 112 că soţul ei încearcă să se sinucidă.

”În zona râului Moldova, poliţiştii direcţionaţi acolo îl găsesc pe soţul apelantei, poartă discuţii intense cu el şi pentru că era agitat şi violent poliţiştii l-au încătuşat. A fost transportat la Secţia Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman cu o ambulanţă în care era şi unul dintre jandarmi. Toate bune şi frumoase până astăzi, când s-a aflat că cel care voia să îşi pună capăt zilelor este infectat cu noul coronavirus. De vreo anchetă DSP nici vorbă. Să dea Bunul Dumnezeu ca poliţiştii şi jandarmii să nu fie infectaţi. Şefii au stabilit că poliţiştii nu trebuie să fie izolaţi şi se pot prezenta la serviciu !!!”, au mai prcizat sindicalişii.

În urmă cu câteva zile, aceştia relatau o altă întâmplare din judeţul Neamţ, nici atunci poliţiştii nu au fost izolaţi la domiciliu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.