Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind solicită Parlamentului României demiterea Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune

tvr

Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind - Filiala Radio România solicită Parlamentului României demiterea Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi a preşedintelui director general al instituţiei, Georgică Severin, şi cere instituţiilor abilitate de lege să cerceteze faptele descoperite de inspectorii Curţii de Conturi, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat al SRJ MediaSind, remis luni se menţionează că, potrivit Raportului pentru anul 2018 al Curţii de Conturi, "prin decizii şi ordine emise de conducerea SRR, au fost aduse prejudicii atât bugetului de stat prin cheltuirea discreţionară a banului public, cât şi angajaţilor societăţii prin exercitarea abuzivă a puterii în privinţa acordării drepturilor salariale".

"Inspectorii Curţii de Conturi au descoperit încălcări ale legislaţiei care pot atrage răspunderea disciplinară, civilă şi penală a conducerii SRR", se menţionează în comunicatul Sindicatului Român al Jurnaliştilor.

Printre neregulile notate de Curtea de Conturi, MediaSind aminteşte stabilirea de către Consiliul de Administraţie şi încasarea nelegală, din partea preşedintelui director general, a unui salariu mai mare decât prevede legea.

Citește și: Daniel Funeriu, un nou derapaj grav la adresa lui Tudor Gheorghe: ‘Când l-am atacat pe mizerabilul rapsod’

"Pe cale de consecinţă, indemnizaţia membrilor Consiliului de Administraţie a fost calculată şi acordată în corelaţie cu o bază salarială eronat stabilită. Prejudiciu cauzat pe 2018 - 291.000 de lei. Preşedintele director general, Georgică Severin, a beneficiat nelegal de o indemnizaţie mai mare decât prevederile în vigoare pentru deplasările internaţionale (bilete de avion la business class şi încasarea de diurne stabilite nelegal)", se spune în documentul citat.

Sindicatul Român al Jurnaliştilor face referire la observaţiile Curţii de Conturi, conform cărora Consiliul de administraţie al SRR a aprobat drepturi salariale pentru directorul general al entităţii într-un cuantum superior celui stabilit prin Legea de organizare şi funcţionare nr. 41/1994, situaţie ce a generat pentru anul 2018 plăţi în afara cadrului legal, suportate din fonduri bugetare, în valoare de 124.000 lei (121.000 lei reprezintă drepturi salariale şi 3.000 lei contribuţii datorate de angajator).

"Pe cale de consecinţă, indemnizaţia membrilor CA, care reprezintă 25% din salariul brut lunar al directorului general, a fost calculată şi acordată în corelaţie cu o bază salarială eronat stabilită. În aceste condiţii, bugetul SRR a suportat cheltuieli din fonduri publice în sumă de 291 mii lei, pentru care nu există bază legală de aplicare", se menţionează în comunicatul MediaSind.

În plus, SRJ atrage atenţia asupra cheltuielilor de transport cu avionul la business class decontate fără o bază legală de directorul SRR.

"Pentru deplasările efectuate în străinătate în anul 2018, preşedintele - director general al SRR a beneficiat nelegal de o indemnizaţie de deplasare la nivelul prevăzut la categoria a II-a din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare şi a decontat cheltuieli de transport cu avionul la 'business class', în condiţiile în care, potrivit actelor normative, funcţia de director general al SRR nu este asimilată funcţiei de ministru, ci, potrivit reglementărilor legale, doar salariul brut lunar pe care îl primeşte directorul general al SRR este asimilat funcţiei de ministru.Cuantumul cheltuielilor au fost stabilite, aprobate şi decontate în baza Instrucţiunilor privind deplasările în străinătate ale personalului SRR pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, aprobate de preşedintele - director general al SRR prin Ordinul nr. 386/5.04.2016, instrucţiuni necorelate cu prevederile art. 23 (2) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune şi nerevizuite după modificarea art. 41 din Legea nr. 41/1994 prin Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative", notează MediaSind.

În opinia Sindicatului Român al Jurnaliştilor, factori de decizie din SRR "au exercitat în exces şi în mod abuziv prerogativele conferite de lege în calitatea de angajator, prin emiterea unei decizii de concediere dovedită a fi netemeinică şi nelegală".

"În aceste condiţii, Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind - Filiala Radio România solicită Comisiilor de cultură ale Parlamentului demiterea Consiliului de Administraţie al SRR şi a PDG, Georgică Severin, iar instituţiilor abilitate recuperarea prejudiciilor de la persoanele responsabile. În plus, cerem Parlamentului şi Guvernului reintroducerea taxei radio şi depolitizarea SRR", se precizează în documentul SRJ MediaSind.

Abaterile constatate de Curtea de Conturi în anul 2019 au fost cauzate, în principal, de organizarea şi funcţionarea defectuoasă a formelor de control intern în SRR, atât la nivel central, cât şi în cadrul structurilor sale, notează SRJ MediaSind.

"Deşi organe de control abilitate (Curtea de Conturi şi Ministerul Finanţelor Publice) au dispus măsuri pentru clasarea bunurilor culturale mobile din arhiva sonoră a SRR, iar structurile de specialitate din cadrul entităţii au propus diverse modalităţi de punere în aplicare şi remediere a situaţiei existente, factorii decidenţi nu au soluţionat starea de fapt sesizată anterior. În aceste condiţii, la data efectuării misiunii de audit, bunurile culturale mobile care fac parte din arhiva sonoră a entităţii sunt reflectate în evidenţa extracontabilă la valoarea de 457 mii lei. Această evaluare este nereală şi fără concordanţă cu natura bunurilor respective, reprezentând de fapt costul suporturilor electronice de arhivare", se mai spune în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.