Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Singurul primar USR din Teleorman a trecut la PNL - Liberalii au mai mulți primari decât PSD în județ/ UPDATE

marius stanciu

Singurul primar USR din județul Teleorman a trecut la PNL, anunță președintele organizației județene PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu.Acesta afirmă că liberalii au acum mai mulți primari decât PSD în județul considerat cândva fieful lui Liviu Dragnea.

„PNL Teleorman și-a mărit echipa cu un nou primar, în persoana lui Marius Stanciu, tânărul care a câștigat primăria Drăgănești de Vede în toamna anului 2020. Marius a fost singurul primar USR-PLUS din județul nostru, iar lupta nu a fost deloc ușoară, având în vedere cei 28 de ani de mandat ai contracandidatului.

De astăzi, Partidul Național Liberal are în Teleorman 49 de primari, mai mult decât PSD, și nu ne vom opri aici! Personal, am știut încă dinainte de ultimele alegerile locale faptul că primăria Drăganesti de Vede va fi câștigată de acest tânăr ambițios, iar după ce s-a concretizat, am început colaborarea în marea echipă liberală.

În cei doi ani de mandat, primarul Marius Stanciu a schimbat fața comunei, iar proiectele pentru oameni vor continua.

Îl asigur pe tânărul nostru edil de toată susținerea mea și a echipei PNL Teleorman pentru a duce la bun sfârșit ceea ce a promis comunității care i-a acordat votul de încredere.

Bun venit, tinere! Locul tău este alături de liberalii teleormaneni. Succes în activitate!

Împreună vom face diferența și în 2024!”, scrie Pîrvulescu pe Facebook.

UPDATE - Biroul Județean al USR Teleorman susține că primarul Marius Stanciu nu a părăsit partidul

„Proaspăt trimis în judecată pentru folosirea influenței ca președinte de partid, senatorul Pîrvulescu, aflat (încă) în libertate, continuă să alerge primarii cu televiziunile de casă, pentru a le obține declarații de dragoste eternă pentru liberali.

Orice primar de comună știe că banii de la Guvern pot ajuta balanța “dezechilibrată” a bugetelor precare pe care le administrează.

Biroul Județean al USR Teleorman ține să îl informeze pe domnul senator că Marius Stanciu este și va fi primar al USR, lucru confirmat chiar de acesta. Totodată, îi recomandăm domnului senator să continue cu “vorbele bune” pentru finanțare în direcția comunei Drăgănești de Vede, pentru că acolo banii chiar sunt folosiți în interesul cetățenilor.

Primarul Marius Stanciu, alături de viceprimarul USR, Lucian Pereanu, și cei 4 consilieri locali au fost învestiți în funcție cu un număr mare de voturi, îndeplinindu-și cu brio misiunea până acum. Aceștia vor continua să facă administrație locală de calitate, ca parte a USR.

În concluzie, domnule senator, continuați să investiți în Drăgănești de Vede pentru că USR are acolo un bun administrator!”, transmite USR Teleorman.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.