Cel puţin 26 de combatanţi pro-regim au fost ucişi luni în ofensiva desfăşurată împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în apropiere de oraşul istoric Palmira, în deşertul sirian, pe care forţele loiale regimului de la Damasc încearcă să-l cucerească de mai multe săptămâni, a indicat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP.
'Stat Islamic a respins un atac al forţelor regimului care încearcă să avanseze patru kilometri la vest de Palmira, ucigând 26 de combatanţi', a indicat Rami Abdel Rahmane, directorul OSDO, o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra, dar care dispune de o reţea vastă de informatori pe întreg teritoriul Siriei, potrivit Agerpres.
'Armata avansează lent în împrejurimile Palmirei care au fost vizate de 800 de lovituri aeriene de la începutul lunii martie', potrivit acestuia.
Cu sprijinul forţei aeriene ruse, armata siriană a început la 7 martie o bătălie pentru preluarea controlului asupra Palmirei, 'perla deşertului sirian', capturată de Stat Islamic în mai 2015. Gruparea extremistă a distrus de atunci numeroase comori ale oraşului antic, precum Arcul de Triumf, templul Bel sau faimoasele turnuri funerare.
Potrivit directorului OSDO, 'această bătălie este capitală pentru regim pentru că îi va permite preluarea controlului asupra deşertului sirian şi să ajungă mai la est, spre graniţa cu Irak', în zona controlată de jihadiştii SI.
Siria: 26 de combatanți pro-regim, uciși în ofensiva de la Palmira
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

5.431
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
5.431

103
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
103

4.624
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
4.624

81
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
81

3.055
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.055

52
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
52

83
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
83

8.859
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
8.859

62
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
62

95
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
95

54
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
54

2.106
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.106

8.667
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
8.667
















Comentează