Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Site-urile naționale din China, obligate să-și sancționeze angajații care publică conținut 'ilegal'

interzis

China a emis o reglementare prin care site-urile naționale au obligația să-și sancționeze angajații care publică conținut ''ilegal'', o nouă lovitură dată de autorități libertății internetului, informează marți AFP.

Partidul Comunist Chinez (PCC) aflat la putere impune un control strict al conținutului difuzat prin intermediul internetului, care poate fi șters de cenzură dacă tratează subiecte considerate ''sensibile'', în timp ce platformele occidentale precum Instagram, Facebook și YouTube nu pot fi accesate în China. ''Anumite informații publicate de angajații site-urilor de informații fără pregătire suficientă sunt incorecte sau ilegale'', a precizat luni seară, într-un comunicat, autoritatea guvernamentală care se ocupă cu reglementarea internetului în China.

Noua reglementare se referă la persoanele însărcinate cu publicarea sau editarea articolelor din mediul online. Autoritățile vor alcătui o listă neagră cu salariații care încalcă regulile, iar ''site-urile la care aceștia sunt angajați trebuie să îi sancționeze'', subliniază textul noii reglementări, fără a intra în detalii.

Comunicatul nu precizează în mod clar ce tip de site-uri vor fi vizate de noua măsură care va intra în vigoare la 1 decembrie. Potrivit reglementărilor în vigoare începând cu anul 2000, platformele online au responsabilitatea de a se ''asigura de legalitatea informației pe care o difuzează''. În luna iulie, autoritatea chineză pentru reglementarea mediului online a organizat o întâlnire cu reprezentanții celor mai mari companii din domeniul internetului, cum ar fi motorul de căutare Baidu, serviciul de mesagerie Tencent, site-urile de știri Sohu și Netease, pentru a le pune la curent cu numeroasele infracțiuni împotriva legislației chinezești din domeniul internetului săvârșite pe site-urile lor, conform Agerpres.

Printre acuzații s-au numărat: interpretarea necorespunzătoare a directivelor politice, difuzarea de informații false, modificarea istoriei oficiale a Partidului Comunist Chinez, sau plagierea fotografiilor. O nouă lege pusă în aplicare de la 1 iunie impune site-urilor obținerea unor autorizații înainte de a publica articole despre guvern, economie, armată, afaceri externe sau cu tematică socială.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.