DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Situația bolnavilor Covid-19 la Constanța de la începutul pandemiei: aproape 130 de elevi și studenți, dar și 70 de profesori, confirmați pozitivi

Time of Israel
test coronavirus COVID

Aproape 70 de dascăli şi circa 130 de elevi şi studenţi din judeţul Constanţa au fost confirmaţi, de la începutul acestui an de învăţământ, ca fiind infectaţi cu COVID-19, a informat, miercuri seară, Instituţia Prefectului. "Conform datelor furnizate de DSP Constanţa, la nivelul judeţului au fost confirmate, de la începutul anului şcolar, 69 de cadre didactice, 98 de elevi, 31 de studenţi şi 15 angajaţi din unităţile de învăţământ (personal auxiliar)", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa, informează Agerpres.

Referitor la situaţia lucrătorilor din unităţile medicale din judeţul Constanţa, de la începutul pandemiei şi până în prezent au fost confirmate 325 de cazuri de infectare: medici (84), asistenţi medicali (131) şi personal auxiliar (110).

În judeţul Constanţa sunt 607 paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19, distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (120 - 125 ocupate, capacitate suplimentată), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 - 91 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 - 100 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (107 - 80 ocupate), Spitalul Militar - Sistem Modular (56 - 51 ocupate) şi Secţia Exterioară Agigea (74 - 6 ocupate).

Citește și: Șerban Nicolae, anunț crucial privind viitorul său în PSD: 'O ușă se închide, o alta se deschide'

În ultimele 24 de ore, în unităţile medicale publice din judeţ au fost realizate 308 teste RT-PCR. Numărul total de cazuri de COVID-19 înregistrat în judeţul Constanţa de la începutul pandemiei este de peste 4.500, miercuri fiind înregistrate 104 cazuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.